Consolidarea, tema-umbrelă pentru strategia Auchan România în 2024
După unul dintre cei mai dinamici ani din piața locală de retail, 2024 va sta sub semnul consolidării pentru Auchan România, care va confirma eficiența strategiei de dezvoltare pe mai multe zone de business, prioritare fiind formatul de discount și cel de supermarket, dar și roll-out-ul noului concept de hipermarket. Complementară acestora este lansarea programului de franciză Auchan, care o să vină cu oportunități extraordinare. „Știm exact care sunt pașii următori pentru că suntem într-o etapă coerentă de câțiva ani”, spune Ionuț Ardeleanu, Director General al retailerului.
Declarați la începutul lui 2023 că va fi un an de creștere pentru Auchan România. A stat 2023 sub semnul creșterii?
Privind în ansamblu, 2023 a fost unul dintre cei mai dinamici ani din piața locală de retail. Piața este într-o continuă schimbare, au fost consolidări importante, clasamentul jucătorilor s-a schimbat sau, mai corect spus, se va schimba. În plus, s-a accentuat orientarea cumpărătorilor către formatul de discount și cel de proximitate, și Auchan a fost prezent în aceste canale. În 2023 am consolidat formatele în care suntem prezenți și rezultatele confirmă faptul că strategia noastră a fost de succes. Astfel, am încheiat anul cu o creștere strong double digit pe formatele noi – ultraproximitate, supermarketuri, discount –, o creștere double digit în online și o creștere sănătoasă, de o cifră, pe formatul de hipermarket.
Ce rol a jucat expansiunea în ecuația de creștere?
Anul trecut am finalizat remodelarea celor aproape 400 de magazine MyAuchan din stațiile Petrom, împreună cu partenerul nostru OMV Petrom. Vorbim despre 108 magazine MyAuchan deschise în stațiile Petrom în 2023. În plus, am continuat extinderea pe formatul de supermarket de mari dimensiuni și am inaugurat primele două magazine Auchan Discount. În cazul acestora din urmă vorbim practic despre două remodelări, magazinele trecând de la formatul clasic de hipermarket la cel de discount. Sunt diferențe evidente între cele două, însă construcția de imagine de preț este un proces de durată. Avem semnale pozitive din partea clienților, iar primele rezultate ne confirmă că mergem în direcția potrivită, dar acum aș spune că suntem în etapa de fine tuning. Mai avem lucruri de îmbunătățit și un exemplu concret este redeschiderea pescăriei. În imaginația noastră, pescăria nu își avea loc în cadrul formatului, dar astăzi suntem convinși că așa ne putem diferenția în piață. În ceea ce privește formatul de proximitate, decizia noastră de a dezvolta magazine a avut în vedere lansarea francizei Auchan, dar un program de franciză poate fi lansat doar atunci când ai un format câștigător. Astăzi putem spune că avem un format câștigător și anul acesta vom lansa franciza Auchan.
Cum se împart, în acest moment, vânzările Auchan, din perspectiva canalelor de vânzare?
Toate formatele au creștere, dar pe formatul de proximitate avem un avans accelerat care, evident, erodează o parte din cota de piață a hipermarketurilor în cadrul cifrei de afaceri Auchan România. În continuare, cea mai mare parte a cifrei de afaceri Auchan România vine din hipermarket (sub 80%), iar 99% din rentabilitate se întâmplă pe acest canal de vânzare. Hipermarketul este cel mai solid format pe care noi îl avem și în care credem. De altfel, direcționăm o parte importantă din bugetul de investiții spre acest format. Aducem un refresh hipermarketurilor, iar modelul inaugurat în Berceni este noul standard.
Care au fost totuși deciziile de business ce au generat cele mai bune rezultate anul trecut?
Au fost multe decizii bune, dar probabil prima dintre ele a fost lansarea conceptului de discount într-un moment oportun și este o decizie care ne dă perspective de dezvoltare. A doua decizie inspirată a fost cea legată de prețurile de vânzare. Am făcut investiții importante în prețul de vânzare și vom continua în direcția aceasta, pentru că prețul rămâne un element important în decizia de cumpărare. Oamenii se deplasează suplimentar pentru un preț mai bun, caută formatul discount și au focus pe promoții. Nu aș spune că este o surpriză în contextul dat, mai degrabă o reclasificare a deciziei de cumpărare. În linie cu strategia de orientare către preț, am dezvoltat și segmentul de mărci private. Dacă la începutul anului trecut aveam 700 de produse alimentare marcă proprie, dezvoltate cu producători români, am ajuns la 900 de produse, care au o pondere de 15% din vânzările de alimente. O altă decizie inspirată a fost aceea de a lansa SGR înainte de implementarea oficială, iar astăzi avem 35 de milioane de ambalaje reciclate, probabil cea mai mare campanie de reciclare desfășurată local.
Printre proiectele importante din 2023 se numără și semnarea parteneriatului cu Profi pentru achiziții comune. Ce impact va avea preluarea Profi de către Mega Image?
Un parteneriat de achiziții are rolul de a susține forța de negociere și în mod evident ajută să reduci prețul de vânzare. În noul context, parteneriatul se oprește. Dar am semnat alte parteneriate, cum ar fi cel cu Paco Supermarkets. Auchan își construiește strategia pe parteneriate, indiferent că vorbim despre parteneriate cu centrele comerciale, parteneriate de achiziții, de tehnologie sau cu diverși alți actori din economie.
Cu ce oportunități vin consolidările din piață pentru businessul Auchan?
Pe lângă consolidarea și creșterea forței pentru jucătorii implicați, fuziunile vin și cu o fragilizare a lor pe o perioadă, fragilizare pe care ceilalți jucători din piață o pot întoarce în avantajul lor. Auchan are avantajul agilității pentru că deciziile se iau local, suntem un jucător cu prezență națională și multiformat, iar acesta este un avantaj enorm în acest context. De fapt, singurul format pe care nu îl operăm este cel de cash&carry.
Cu ce așteptări plecați la drum pentru anul acesta și cum arată lista de priorități?
2024 o să fie cel puțin la fel de dinamic ca 2023, însemnând că mă aștept la schimbări în piață. Vom vedea cum va evolua piața din perspectiva fuziunilor, pentru că orice consolidare vine cu provocări, dar și cu multe oportunități. Pentru Auchan, 2024 este anul în care implementăm ce am construit până acum: confirmarea modelului de discount, roll-out-ul pe formatul de supermarket de 2.000 de metri pătrați, unde modelul este confirmat, vom începe roll-out-ul pe formatul de hipermarket de 7.500 de metri pătrați și vom lansa franciza Auchan. În plus, vom inaugura în primul trimestru al acestui an și primul magazin autonom Auchan. Știm exact care sunt pașii următori pentru că suntem într-o etapă coerentă de câțiva ani.
Cu rezultate a generat noul concept de hipermarket? Luați în calcul și inaugurări pe acest format?
În primele săptămâni după inaugurare, magazinul și-a majorat vânzările cu 30%, dar acum s-a stabilizat pe un trend pozitiv. Nu excludem să continuăm dezvoltarea pe formatul de hipermarket, dar decizia de a investi este influențată de oportunități. Dacă vom găsi spații cu suprafețe necesare, nu spunem nu. În 2023 am bifat și o creștere a numărului de clienți. Este un element foarte important pentru că indică faptul că performanța raportată la nivel de canal nu a fost susținută doar de inflație. În plus, nu excludem nici varianta de a transforma magazine hipermarket în unități de tip discount. Cu siguranță vom extinde acest format, dar cel mai probabil va fi un mix între remodelări și deschideri de sine stătătoare.
De unde vor veni totuși creșterile pentru Auchan România pe termen scurt și mediu?
Dacă ne referim strict la 2024, oportunitățile vin din strategia noastră bazată pe discount și preț de vânzare. Dincolo de acest orizont, lansarea programului de francize o să vină cu oportunități extraordinare. Sperăm să vedem o stabilizare a inflației și, odată cu creșterea salariului minim, să putem vorbi despre o putere de cumpărare ameliorată. Noi avem o creștere de buget de investiții prin comparație cu 2023, buget care va fi alocat în mod echilibrat între transformarea și modernizarea magazinelor existente, expansiune și investiții în energie verde. Am înființat o nouă companie – Auchan Renewable Energy – și, începând de anul acesta, vom cumpăra energie de pe piața liberă pentru câteva magazine. Este un pas important pentru că o să devenim mai competitivi în piață și vom putea susține strategia de discount. Există însă o verigă importantă, care are puterea de a influența mediul de business, și aceasta este stabilitatea legislativă.