Lactalis vrea sa inchida trei fabrici Parmalat in Italia | Progresiv

Grupul francez Lactalis vrea sa inchida trei dintre fabricile din Italia ale grupului Parmalat, unde este actionar majoritar, potrivit reprezentantilor sindicatului din cadrul producatorului italian. Lactalis vrea sa inchida trei fabrici Parmalat in Italia

Lactalis, care a devenit actionar majoritar la Parmalat in urma cu doua saptamani, intentioneaza sa inchida fabricile din Genoa, Villaguardia si Cliavegna, potrivit oficialilor sindicatului Uila-Uli, care a fost informat in cursul saptamanii trecute de aceasta decizie.

Secretarul sindicatului, Tiziana Bocchi, a precizat ca sindicatul este de acord ca evolutia economica din Italia a afectat sectorul laptelui, dar companiei i-a lipsit viziunea pe termen lung, neexistand o strategie referitoare la dezvoltarea grupului in Italia.

Lactalis este prezent in Romania prin intermediul producatorului de branzeturi si lactate Dorna Lactate din Vatra Dornei, iar Parmalat detine o unitate de productie a bauturilor racoritoare necarbonatate langa Bucuresti.

magazin Fraher, centrul comercial Cometex, Tulcea
Fraher, retailerul care mizează pe forța brandurilor proprii pentru a rămâne relevant
Fraher, unul dintre cei mai importanți jucători din retailul tradițional din regiunea Dobrogei, continuă strategia de dezvoltare,...
George Safir 1200x750.jpg
George Safir, Familia Safir: Perioada romantică a antreprenoriatului a lăsat loc unui cadru business oriented
De la un business tradițional la un grup integrat în industria cărnii de pasăre, Holding Familia Safir este un model de antreprenoriat construit...
Pariul noii generații pentru viitorul afacerilor de familie din România
Pariul noii generații pentru viitorul afacerilor de familie din România
Cu o contribuție semnificativă la economie și o pondere importantă în ocuparea forței de muncă, afacerile de familie din România traversează...
verificare bon fiscal iBon, Ministerul Finantelor si ANAF
Ministerul Finanțelor lansează aplicația „iBon”, destinată verificării bonurilor fiscale
Ministerul Finanțelor și ANAF lansează „iBon”, o aplicație gratuită pentru telefonul mobil care le va permite utilizatorilor să verifice...
Serele SupeR
Serele SupeR, investiții de peste 15 mil. euro în extinderea producției de roșii
Producătorul de roșii cherry Serele SupeR, un business de familie din Biled, județul Timiș, are în plan un proiect de investiții de peste 15...
Sezamo caută producători locali și lansează Farmer Partnership Program
Supermarketul online Sezamo lansează Farmer Partnership Program în România, un program dedicat micilor fermieri locali care își doresc acces mai...