Grupul Delhaize a raportat o crestere de 2,4% a veniturilor din primul semestru | Progresiv
Grupul belgian de retail Delhaize a inregistrat o crestere de 2,4% a veniturilor globale din prima jumatate a acestui an comparativ cu aceeasi perioada din 2010, acestea depasind usor valoarea de 10 miliarde de euro. Potrivit raportului financiar publicat de companie, in cel de-al doilea trimestru din 2011, veniturile au urcat cu 3,9% comparativ cu intervalul aprilie – iunie 2010, pana la valoarea de 5,1 miliarde de euro.
Veniturile aferente pietelor din Europa de Sud-Est si Asia, in care sunt incluse si operatiunile derulate in Romania, au crescut cu 6,2% in prima jumatate a anului fata de semestrul intai din 2010, valoarea inregistrata fiind de 961 de milioane de euro.
In aceasta regiune, cresterea raportata pentru cel de-al doilea trimestru al anului a fost de 7,6%, veniturile urcand la 493 de milioane de euro. In raportul financiar al grupului belgian se mai precizeaza ca avansul veniturilor realizate in cel de-al doilea trimestru este datorat si deschiderilor de noi unitati.
Potrivit lui Pierre-Olivier Beckers, Presedinte si CEO al grupului Delhaize, “in cel de-al doilea trimestru, cresterea veniturilor a fost accelerata in toate segmentele operationale de implementarea continua a programului «New Game Plan»”, prin care sunt urmarite o mai buna gestionare a preturilor, a sortimentatiei si chiar a elementelor de branding.
Rezultatele raportate dupa prima jumatate a anului sunt in linie cu asteptarile companiei, care isi mentine prognoza de crestere si pentru cel de-al doilea semestru din 2011, in parte si datorita integrarii operatiunilor retelei sarbe Delta Maxi, a carei achizitie a fost finalizata la sfarsitul lunii iulie. Prin intermediul acestei tranzactii, Delhaize si-a consolidat pozitia pe pietele din regiune, devenind astfel unul dintre cei mai importanti retaileri din Europa de Sud-Est.
Delhaize este un grup belgian de retail, prezent in 11 tari de pe trei continente. La finalul celui de-al doilea trimestru din 2011, reteaua globala numara 2.842 de magazine, intre acestea nefiind incluse si unitatile lantului sarb Delta Maxi.

In Romania, Delhaize este prezent prin lantul de supermarketuri Mega Image, a magazinelor de tip discount Red Market si a magazinelor de convenienta Shop&Go. La finalul lunii iunie, numarul unitatilor operate de Delhaize la nivel local era de 82.







