Compania de cercetare Synovate, preluata de Ipsos pentru 600 mil. euro | Progresiv
Grupul britanic de marketing si advertising Aegis a incheiat un acord de vanzare cu compania franceza Ipsos, prin care aceasta din urma va prelua operatiunile companiei de cercetare Synovate. Valoarea tranzactiei a fost stabilita la 525 de milioane de lire sterline, echivalentul a aproape 600 de milioane de euro. 
Potrivit unui comunicat al Aegis, incheierea tranzactiei este conditionata de aprobarea actionarilor ordinari, dar si de validarea autoritatii pentru concurenta din Marea Britanie. Termenul estimat pentru finalizarea achizitiei este data de 30 septembrie 2011.
Synovate este una dintre cele mai mari companii de cercetare la nivel mondial, fiind prezenta in peste 60 de tari ale lumii, intre care si Romania. In 2010, Synovate a raportat venituri de peste 518 milioane de lire sterline (590 de milioane de euro) si un profit operational de 41 de milioane de lire sterline (46,7 milioane de euro).
Pentru piata romaneasca de cercetare, aceasta este cea de-a doua tranzactie importanta, dupa achizita MEMRB de catre Nielsen din februarie 2011.








