Aprilie 2008, luna cu cea mai mare crestere de preturi la alimente in UE | Progresiv
Statisticile oficiale ale Uniunii Europene consemneaza o crestere rapida a preturilor la alimente in cele 27 de state membre, mai ales incepind de anul trecut. Chiar daca datele prezentate in acest articol se refera la aprilie 2008, studiul Eurostat – organismul oficial de statistica al Uniunii Europene – ofera o privire mai mult decat clara asupra tendintei preturilor de consum in spatiul european.
De la sfarsitul anului 2006 dar, mai ales, incepind cu iulie 2007, preturile alimentelor in Uniunea Europana (UE) au crescut mai mult decat nivelul inflatiei. Acelasi fenomen a fost observat si pentru zona euro (tarile care folosesc euro ca moneda nationala). In aprilie 2008, cresterea anuala a preturilor alimentelor in UE a fost de 7,1%, in comparatie cu 3,6% la cat s-a situat nivelul inflatiei.In zona euro, cresterea anuala a preturilor alimentelor a fost de 6,2 procente, fata de 3,3% nivelul inflatiei.
Lunile martie si aprilie au consemnat cea mai mare crestere anuala a preturilor la alimente in UE din 1996 incoace. Totusi, intre 1996 si aprilie 2008 preturile alimentelor au crescut la o rata similara cu cea a inflatiei: +31% si +27% in UE, respectiv +30% si +27% in zona euro.
Romania, in plutonul „fruntas“
Ponderea alimentelor in indicele armonizat al preturilor de consum (HICP – Harmonised Indices of Consumer Prices; indicator economic construit pentru a masura modificarile in timp ale preturilor bunurilor si serviciilor achizitionate de gospodarii) reflecta nivelul cumparaturilor alimentare in totalul cheltuielilor de consum ale gospodariilor. Aceasta pondere se situeaza la 14,6% la nivelul UE, dar variaza de la 9,5% pentru Marea Britanie si 9,7% pentru Luxembourg, la 34,5% pentru Romania si 23,2% pentru Lituania. In luna aprilie 2008, cele mai mari cresteri anuale ale preturilor la alimente s-au inregistrat in Bulgaria (25,4%), Letonia (21,7%), Estonia (18,3%), Lituania (18,1%), iar cele mai scazute s-au consemnat in Portugalia (32,%), Olanda (5,4%), Franta (5,5%), Cipru (5,8%) si Italia (5,9%).
Impactul preturilor alimentelor asupra inflatiei anuale depinde atat de ponderea alimentelor in HICP, cat si de evolutia anuala a preturilor la alimente, de aceea exista diferente semnificative intre statele membre UE. Cel mai mare impact al preturilor alimentelor asupra inflatiei anuale in aprilie 2008 s-a consemnat in Bulgaria (3,4 puncte procentuale), Lituania si Romania (ambele cu 1,9 puncte procentuale), in timp ce cel mai mic impact s-a inregistrat in Portugalia (0,1 pp) si Luxembourg (0,2 pp).
Cresteri de 15% la lapte, branza si oua
Dintre cele noua clase de produse luate in considerare, cele mai importante trei la nivelul UE sunt: 1. carnea; 2. painea, cerealele si laptele; 3. branza si ouale. Ele reprezinta 60% din alimentele cumparate. In aprilie 2008, creserea anuala de pret in UE a fost de 14,9% pentru lapte, branza si oua, de 10,7% pentru paine si cereale si de 4,1% pentru carne. Pentru restul claselor de alimente, cresterile de pret au variat intre -1,2% pentru legume si +13,2% pentru uleiuri si grasimi.
In aceeasi luna, in cadrul statelor membre, cresterile anuale de pret au mers de la 0,7% in Portugalia la 19,1% in Lituania pentru carne, de la 6,3% in Olanda la 38,4% in Bulgaria pentru paine si cereale, si de la 3,4% in Cipru la 35,4% in Estonia pentru lapte, branza si oua.
Nota:
UE include Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franta, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxembourg, Ungaria, Malta, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, Romania, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia si Marea Britanie. Inflatia in UE este masurata pe baza Indexului European al Preturilor de Consum definit pe baza Regulamentului Consiliului nr. 2494/95 din 23 octombrie 1995, care este indexul oficial al UE. UE a inclus 15 state membre pana la 20 aprilie 2004, 25 de state membre pana la 31 decembrie 2006 si 27 de state membre dupa 1 ianuarie 2007. Noile state membre sunt integrate in index pe baza unei formule speciale oficiale.
Sursa: Eurostat








