Freshful extinde livrarea în Ilfov și testează livrarea gratuită prin eMAG Genius

Freshful, hypermarketul online lansat de eMAG în luna octombrie, extinde serviciul de livrare de produse FMCG și în alte localități din Ilfov. Mai mult, printre noutățile pregătite de compania de e-groceries se numără și transportul gratuit oferit membrilor eMAG Genius în cadrul unei campanii ce se desfășoară până la finalul lunii februarie și suplimentarea gamei cu produse specifice sezonului de sărbători, inclusiv jucării, după cum a declarat Andrei Popescu, General Manager Freshful by eMAG, într-un interviu acordat Progresiv. Freshful extinde livrarea în Ilfov și testează livrarea gratuită prin eMAG Genius

Hypermarketul online cu peste 20.000 de produse cu stoc în depozit frigorific, lansat în urmă cu aproape două luni, se adresează unui număr de aproximativ un milion de gospodării din București și Ilfov, în care comanda online poate ajunge în decurs de 2 ore de la depozitul central. Astfel, într-o nouă mișcare, Freshful se extinde în Bragadiru, Ostrăvu/Paradisul Verde (lângă Corbeanca), Snagov și Cernica. 

Ulterior, într-o nouă etapă de dezvoltare proiectul lansat de eMAG în octombrie ar urma să se extindă în marile orașe ale țării. “Avem planuri, dar încă nu le-am așezat pe un timeline. Momentan ne concentrăm pe București și Ilfov, avem nevoie de maturitate și apoi să ne extindem ușor-ușor în România și, de ce nu, în afară”, a declarat Andrei Popescu, care a mai spus că în acest moment extinderea Freshful într-un alt mare oraș din România este estimată pentru final de 2022 sau 2023.

Freshful extindere

Pe lângă extinderea în localitățile din jurul Capitale, Freshful se concentrează pe îmbunătățirea gamei de servicii și adăugarea de noi features. Printre acestea se numără plata cu tichete de masă pentru utilizatorii Freshful și beneficii pentru clienții loiali, precum transportul gratuit pentru abonații eMAG Genius. De altfel, hypermarketul online testează acest feature prin intermediul unei campanii promoționale dedicate celor 150.000 de utilizatori eMAG Genius prin care aceștia beneficiază de transport gratuit la comenzile Freshful care conțin produse în valoare de minim 200 lei și sunt plasate în perioada 13 decembrie 2021 – 28 februarie 2022, în intervalele eligibile Genius din aplicație sau site.

„Utilizatorii eMAG Genius vor să câștige timp, pun preț pe accesibilitate și încep să își dorească o diversitate de produse pe care să le primească acasă. De aceea Freshful le oferă, de azi, un coș complet de cumpărături alimentare livrate fără efort și fără costuri de transport. Ne dorim ca Freshful să devină alegerea principală a membrilor eMAG Genius când vine vorba de e-groceries și vom continua să le oferim noi avantaje și surprize care să îi facă să revină în aplicație”,  a declarat Anca Leopea, Marketing Manager Freshful by eMAG.

O altă noutate a Freshful by eMAG este mărirea gamei de produse din portofoliu; dacă în octombrie stocul cuprindea 18.000 de produse, de la fructe, legume, carne, pește, pâine proaspătă, lactate, mezeluri, produse congelate și băuturi până la articole de uz casnic, în prezent sortimentația a ajuns la 20.000 de produse, iar printre noutățile lunii decembrie se numără produse de sezon, precum dulciurile, lactate sau carne, dar și jucării.

Despre cum a luat naștere Freshful by eMAG, cum vrea să schimbe obiceiurile de achiziție și ce urmează în 2022 puteți citi în ediția de ianuarie a revistei Progresiv.

 

Freshful by eMAG a livrat peste 38 de milioane de produse în doi ani
Freshful by eMAG a livrat peste 38 de milioane de produse în doi ani
Freshful by eMAG, primul hipermarket 100% online din România, a atins pragul de peste 1,1 milioane de livrări în primii doi ani de la intrarea pe...
Bilanț Freshful by eMAG după primul semestru: vânzări de fructe și legume de trei ori mai mari față de 2022
Bilanț Freshful by eMAG după primul semestru: vânzări de fructe și legume de trei ori mai mari față de 2022
În primele șase luni ale acestui an, interesul românilor pentru fructe și legume proaspete a fost în creștere comparativ cu anul precedent....
Un an de Freshful by eMAG: 10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți
Un an de Freshful by eMAG: 10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți
Lansat în 2021 cu o investiție de peste 5 milioane de euro în tehnologie, operațiuni și depozit propriu frigorific, Freshful, primul...
Freshful by eMAG după șase luni: 30.000 de clienți, planuri pentru al doilea depozit și extinderea livrării
Freshful by eMAG după șase luni: 30.000 de clienți, planuri pentru al doilea depozit și extinderea livrării
Freshful by eMAG, hipermarketul online lansat la finalul lunii octombrie 2021, a atras în mai puțin de șase luni peste 30.000 de clienți și...