Bolt Food introduce funcția de livrare programată de la restaurante sau în cadrul Bolt Market
Bolt Food introduce funcția de livrare programată, care le permite clienților să plaseze comenzi cu până la trei zile în avans la restaurantele preferate sau în Bolt Market, pentru produse alimentare și non-alimentare. Această opțiune oferă posibilitatea planificării din timp a meselor de sărbători, evitând situațiile în care unele restaurante pot fi complet rezervate.
„Perioada sărbătorilor de iarnă este una foarte aglomerată, însă funcția de livrare programată ne ajută să creăm o experiență și mai transparentă pentru restaurantele și clienții care folosesc aplicația Bolt Food. Restaurantele pot maximiza numărul de comenzi printr-o mai bună planificare a timpului în bucătărie, curierii își pot mări câștigurile prin creșterea livrărilor pe parcursul zilei, iar clienții din comunitatea locală au acces la mesele lor preferate, gata preparate de restaurantele de pe Bolt Food, precum și la o selecție de peste 3.500 de produse din Bolt Market, oricând și oriunde doresc", a declarat Bianca Dumitru, Country Manager Bolt Food România.
Citește și: Cum scrie Bolt Market regulile unei piețe cu potențial uriaș
Mecanismul de programare a unei comenzi este simplu și ușor de utilizat. Pentru a programa o comandă de la un restaurant sau de la un magazin Bolt Market, utilizatorii nu trebuie decât să parcurgă pașii obișnuiți de selectare a felurilor de mâncare sau a alimentelor preferate. Apoi, în secțiunea dedicată coșului de cumpărături, aleg Programează din lista de opțiuni de livrare și introduc data și ora la care doresc să le fie livrată comanda.
Opțiunea de livrare programată va îmbunătăți experiența utilizării serviciilor Bolt Food și Bolt Market, ajutând restaurantele să maximizeze numărul de comenzi, veniturile și timpul de pregătire a mâncării în bucătărie, oferind posibilitatea utilizatorilor de a primi alimentele și mesele preferate – gata preparate – oriunde și oricând. În plus, curierii își vor maximiza încasările prin creșterea numărului de livrări de pe parcursul zilei. Comenzile pot fi programate cu până la trei zile în avans, iar costul de livrare va fi fixat și comunicat clienților atunci când aceștia programează livrarea.
Bolt are peste 150 de milioane de utilizatori în peste 45 de țări și peste 500 de orașe din Europa și Africa. Compania urmărește să accelereze tranziția de la mașinile personale la mobilitatea partajată, oferind alternative mai bune pentru fiecare domeniu de utilizare, inclusiv transport la cerere, mașini și trotinete electrice închiriate, livrare de mâncare și de produse alimentare și nealimentare.
Compania este prezentă în România cu serviciile de transport la cerere, de închiriere de trotinete electrice, de livrare de mâncare (Bolt Food), livrare de produse alimentare și nealimentare (Bolt Market) și cu divizia de software development, care deservește toate subsidiarele din Europa ale companiei. Bolt este lider de piață în România, compania activând în peste 25 de orașe, extinzându-și continuu oferta de servicii și acoperirea națională.