Vânzări pe plus pentru Carrefour în S1, cu rezultate bune și în România
Carrefour a înregistrat o creștere a vânzărilor în prima jumătate a acestui an cu 2,1% în termeni comparabili (like-for-like), la o valoare de 43 de miliarde de euro, se arată în raportul financiar publicat de retailerul francez, care menționează faptul că „în România vânzările continuă să fie deosebit de dinamice”.
Potrivit raportului financiar publicat de Carrefour, vânzările de alimente au crescut cel mai mult în prima jumătate a anului 2017, cu un procent de 2,7%.
În ceea ce privește rezultatele retailerului din punct de vedere regional, din cele 43 de miliarde de euro, peste 19 miliarde au fost vânzările din Franța, iar restul de 23 de miliarde reprezintă veniturile la nivel internațional astfel: aproximativ 11 miliarde în celelalte țări europene, iar 12 miliarde reprezintă vânzările din piețele emergente, incluse în categoria „restul lumii”.
„Această performanță reflectă o creștere robustă a vânzărilor în toate regiunile în care Grupul operează, într-un context macroeconomic marcat de încetinirea inflației pe mai multe piețe. De asemenea, rezultatul reflectă efectul pozitiv al expansiunii și al achizițiilor, precum Billa în România și Eroski în Spania”, afirmă reprezentanții retailerului francez.
Carrefour este al doilea cel mai mare retailer la nivel mondial, operând mai multe tipuri de magazine: hypermarketuri, supermarketuri, discount și magazine de proximitate. Grupul Carrefour este prezent în peste 30 de țări din lume, printre care și România. În 2016, vânzările like-for-like ale retailerului francez au atins suma de 85,7 miliarde de euro, în creștere cu 3% față de anul 2015.
În România, retailerul operează în acest moment 295 de magazine dintre care 32 hypermarketuri Carrefour, 143 supermarketuri Market, 44 magazine de proximitate Express, 10 magazine de proximitate Contact, o platformă de comerț online www.carrefour-online.ro, 65 de magazine Billa și 6 unități Supeco. În 2016, francezii – prin cele patru entități care operează – au cumulat o cifră de afaceri de 8,388 miliarde de lei și un profit de 129 de milioane de lei, potrivit celor mai recente date raportate la Ministerul Finanțelor.








