Supermarketurile vor dona alimentele aproape de expirare

Senatul a aprobat un proiect de lege prin care comercianții de produse alimentare, cu o suprafață de vânzare de peste 400 metri pătrați, sunt obligați să doneze alimente care se apropie de data expirării.  De asemenea, actul normativ interzice tuturor firmelor care care desfășoară activități de comerț cu produse alimentare să arunce aceste alimente la expirarea termenului de consum. Supermarketurile vor dona alimentele aproape de expirare

Potrivit proiectului de lege, comercianții care dispun de spații comerciale cu o suprafață de peste 400 metri pătrați, destinați vânzării produselor alimentare, vor trebui să încheie un contract cu organizații umanitare sau asociații pentru protecția animalelor în vederea donării alimentelor care se apropie de data expirării. Alimentele vor trebui donate într-un termen rezonabil, astfel încât ele să poată fi utilizate. Comercianții care nu vor respecta aceste prevederi vor fi amendați cu 15.000 lei.   

În expunerea de motive, inițiatorul  legii, senatorului UNPR Marian Vasiliev, a precizat faptul că, la nivelul Uniunii Europene, risipa alimentară este estimată la 90 de milioane de tone pe an, adică "în jur de 180 de kg pentru fiecare locuitor". În ceea ce privește acest fenomen în România, Vasiliev a menționat că ”România risipește anual cinci milioane de tone de alimente. Încurajarea donării de alimente, prin legislație, de către magazinele alimentare este una din metodele care poate diminua acest fenomen.”

Senatul este prima cameră care a dezbătut proiectul și urmează ca deputații să își dea votul final asupra acestuia.
 

România aruncă anual peste 2,2 milioane de tone de alimente. De Paște, risipa se amplifică. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
România aruncă anual peste 2,2 milioane de tone de alimente. De Paște, risipa se amplifică
Fiecare european irosește anual, în medie, 131 kilograme de mâncare, potrivit datelor Comisiei Europene. Peste 50% din risipă se produce în...
Început de an în forță pentru expansiunea Lidl în România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl România organizează o nouă colectă de alimente 
Lidl România, în parteneriat cu Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România, organizează cea de-a unsprezecea colectă de alimente, în...
depozit
Banca pentru Alimente București, investiție de circa un mil. euro într-un nou depozit
După aproape nouă ani de activitate, Banca pentru Alimente București, alături de Federația Băncilor pentru Alimente din România - FBAR,...
risipa alimentara legislatie actualizata de Guvern
Legislația privind diminuarea risipei alimentare, actualizată de Guvern
Executivul a decis prin hotărâre de Guvern modificarea legii privind combaterea risipei alimentare în contextul în care reducerea cu 50% a...
Peste 181 de tone de alimente donate de clienții Lidl cu ocazia sărbătorilor pascale
Peste 181 de tone de alimente donate de clienții Lidl cu ocazia sărbătorilor pascale
În perioada 19 – 21 aprilie 2024, în colaborare cu rețeaua Băncilor pentru Alimente, Lidl România a organizat la nivel național, cea de-a...
Diminuarea risipei alimentare, o obligație legală care poate aduce și beneficii fiscale
Diminuarea risipei alimentare, o obligație legală care poate aduce și beneficii fiscale
Risipa alimentară reprezintă o preocupare din ce în ce mai mare la nivel global, fiind în atenția principalelor organizații mondiale, dar și a...