Selgros, investiții de 4 mil. euro într-un centru de distribuție rapidă

Selgros Cash&Carry România își extinde afacerile pe un nou segment de servicii și inaugurează un centru propriu de distribuție dedicat exclusiv clienților din zona horeca (hoteluri, restaurante și baruri) din București și împrejurimi. Investițiile se ridică la circa 4 mil. de euro.  Selgros, investiții de 4 mil. euro într-un centru de distribuție rapidă

„Am constatat în ultima vreme o tendință tot mai accentuată în rândul proprietarilor și managerilor de unități horeca, de a renunța să se mai ocupe personal de aprovizionare, preferând să își dedice aproape tot timpul miezului afacerii lor, bucătăria și servirea clienților. De aceea mulți aleg să se aprovizioneze de la firme de distribuție și să folosească timpul și resursele cheltuite pentru aprovizionare în eficientizarea afacerii lor. În condițiile în care în acest moment nu există în România o firmă de distribuție care să poată oferi un sortiment atât de larg ca noi (peste 45.000 de articole), și pentru că putem folosi know-how din cadrul Holdingului TransGourmet, suntem siguri că putem valorifica această oportunitate de a ne extinde afacerile și pe acest canal de desfacere”, a declarat Adrian Dragomir, Director Distribuție Selgros Cash&Carry România.

Clienții au la dispoziție mai multe modalități de a plasa comenzile, atât prin platforma online, e-mail, cât și prin telefon sau prin intermediul reprezentanților de vânzări. În curând, Selgros va lansa și aplicația smartphone pentru comenzi care va face și mai accesibil acest proces.

Noul centru de distribuție de lângă magazinul din Pantelimon beneficiază de un spațiu de 3.500 mp, perioada de pregătire pentru lansarea serviciului de livrare a fost de 3 luni.

Rețeaua Selgros Cash&Carry România, prezentă în România din 2001, deține în prezent 19 unități, în orașe precum Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa.

Compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash&carry şi comerţ en-gros din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Polonia, România şi Rusia. Aceasta include mărcile Prodega/Growa/Howeg, Selgros Cash&Carry, Transgourmet Germania şi Transgourmet Franţa. În 2013, Grupul înregistra 22.300 de angajaţi în Europa şi venituri de circa 6,8 mld. Euro.
 

Profit în scădere pentru Selgros la finalul anului 2023
Profit în scădere pentru Selgros la finalul anului 2023
Cu o rețea de 23 de magazine la nivel național, Selgros a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 4,49 miliarde lei, în creștere cu 5%...
Robert Hellwagner, CEO Selgros Cash&Carry: Ne așteptăm ca, după perioada concediilor, scăderea puterii de cumpărare să fie mai vizibilă
Robert Hellwagner, CEO Selgros Cash&Carry: Ne așteptăm ca, după perioada concediilor, scăderea puterii de cumpărare să fie mai vizibilă
Retailul va continua să se confrunte cu multiple provocări în perioada următoare, având în vedere riscurile geopolitice, inflația accelerată...
Selgros extinde spațiile de depozitare
Selgros extinde spațiile de depozitare
Selgros Cash & Carry România a deschis o platformă logistică de 10.000 de metri pătrați prin care își va aproviziona magazinele cu toate...
Selgros anunță măsuri de sprijinire a partenerilor de business
Selgros anunță măsuri de sprijinire a partenerilor de business
Ca parte a unui program de sprijin pentru cele mai afectate afaceri în perioada pandemiei, Selgros Cash&Carry anunță reduceri pentru clienții...
Selgros donează mâncare celor implicați în lupta contra coronavirus
Selgros donează mâncare celor implicați în lupta contra coronavirus
Selgros Cash&Carry se implică în sprijinirea cadrelor medicale și a angajaților Ministerului Afacerilor Interne care se află în prima linie...
Selgros a inaugurat un nou concept de magazin la Baia Mare
Selgros a inaugurat un nou concept de magazin la Baia Mare
Selgros a inaugurat primul său magazin din Baia Mare, bifând totodată un nou concept de magazin. Astfel, cel de-al 23-lea magazin Selgros are o...