Rețeaua locală Succes și-a cerut insolvența

Succes Nic Com, companie deținută de omul de afaceri Nicolae Sarcină care operează cea mai mare rețea locală de magazine din România, și-a cerut insolvența la începutul acestui an la Tribunalul Ilfov. Solicitarea a fost înregistrată pe data de 5 ianuarie și urmează să fie judecată pe 27 ianuarie. Rețeaua locală Succes și-a cerut insolvența

Cererea de intrare în insolvență vine în contextul în care firmele omului de afaceri Nicolae Sarcină au intrat în atenţia procurorilor DIICOT şi a celor de la Parchetul General care au efectuat mai multe percheziții în toamna anului trecut, acuzând prejudicii aduse bugetului de stat. Potrivit procurilor DIICOT, există suspiciunea că societăţile comerciale viabile din cadrul grupului de firme Succes transferau fictiv forţa de muncă la alte societăţi din grup, aflate în procedură de reorganizare judiciară, cu care încheiau contracte de prestări servicii, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională fiind estimat la 7 milioane de euro, arată publicația locală Pandurul din Târgu Jiu.

Un business fondat în 1994, cu 180 de magazine în prezent

Succes Nic Com este cel mai mare retailer local din România, cu circa 180 de puncte de lucru (supermarketuri, magazine cu autoservire sau cu servire la tejghea, carmangerii, puncte de vânzare en gros). Cele mai multe dintre acestea sunt amplasate în Târgu Jiu și în alte localități din județul Gorj, dar există magazine operate de Succes în județele Dolj, Olt, Argeș, Constanța, Cluj, Hunedoara și în București. De asemenea, Succes a închiriat fostele hypermarketuri Pic din Pitești și Craiova, firmă intrată în faliment după declanșarea crizei.

Succes Nic Com deține, de asemenea, mai multe fabrici de pâine și produse de panificație, însă circa 60% din cifra de afaceri a companiei, de peste 354 de milioane de lei în 2013, era realizată de rețeaua de magazine. Potrivit informațiilor din presă, omul de afaceri încearcă să vândă o parte din magazine către rețelele internaționale de retail active în comerțul de proximitate.

Nicolae Sarcină este cel mai important antreprenor în județul Gorj, deținând afaceri în numeroase domenii economice. Firma Succes Nic Com a fost fondată în anul 1994. Una dintre cele mai importante companii este Grimex, întreprinderea de utilaj minier și energetic, ai cărei muncitori nu au mai fost plătiți de câteva luni și riscă să fie disponibilizați, potrivit informațiilor din presa locală. Omul de afaceri mai deține posturi radio și TV locale, stație de betoane, școală de șoferi, exploatări forestiere, benzinării și săli de evenimente.

Sierra Quadrant: Întârzierea plăților, vulnerabilitate sistemică pentru firmele românești. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Analiză Sierra Quadrant: Pericolul companiilor „zombie” se extinde în economie
Numărul companiilor aflate în dificultate și care determină probleme pe lanțurile economice continuă să crească. Datele statistice arată...
Brașov, Botoșani și Bacău, județele care au înregistrat cea mai mare creștere a insolvențelor în 2024. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Brașov, Botoșani și Bacău, județele care au înregistrat cea mai mare creștere a insolvențelor în 2024
CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România, anunță că numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvență...
redeschidere Magazin DIANA Lenin Sud, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Atingerea pragului de 100 de magazine, obiectivul Magazine DIANA pentru 2025
După un 2024 pe plus, strategia Magazine DIANA pentru 2025 vizează extinderea rețelei, obiectivul setat pentru anul acesta fiind depășirea...
Retailul independent, o piață a contrastelor. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Retailul independent, o piață a contrastelor
Imprevizibil, dar dinamic, dificil, dar cu oportunități de creștere pentru jucătorii care au găsit mixul potrivit între prudență și...
insolventa
Număr dublu de insolvențe în rândul companiilor de impact în S1
Numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvență în primul semestru a crescut la peste 3.600, în creștere față de cele 3.401...
825 de firme din comerțul cu amănuntul, insolvente în 2023
825 de firme din comerțul cu amănuntul, insolvente în 2023
Evoluția economiei României a fost marcată de lumini și umbre pe parcursul anului 2023, cu o frânare pe fondul temperării consumului. Anul...