Proprietarul 1 Minute investește într-un nou concept de magazin
Lagardére Travel Retail, grupul francez care operează rețeaua de proximitate 1 Minute, investește într-un nou concept de magazine pe piața locală. În prezent retailerul operează opt magazine sub acest brand, în stațiile de metrou din București, dar și în aeroporturile din Timișoara și Sibiu. 
Hub Convenience, este un format de tip convenience, cu o suprafață medie de vânzare de 15-25 de metri pătrați, pe care retailerul îl implementează în prezent în stațiile de metrou din Capitală, dar și în alte canale de vânzare, cum sunt de exemplu aeroporturile. Primul magazin a fost deschis în septembrie 2015, în București, iar anul acesta rețeaua a fost extinsă cu șase puncte de vânzare, cea mai recentă deschidere fiind magazinul Hub Convenience din incinta stației de metrou Piața Muncii.
”Am dezvoltat acest concept pornind de la know-how-ul Lagardère în Travel Retail acumulat în cei peste 165 de ani de afaceri în acest domeniu. La nivel global, suntem prezenți cu acest brand în nouă țări. Prin introducerea Hub Convenience în România, ne dorim să oferim călătorilor care folosesc metroul bucureștean, o experiență de cumpărături diferită de comerțul obișnuit”, a declarat Petruța Ioniță, Head of Marketing and Store Planning Lagardère Travel Retail.
Divizie a grupului internațional Lagardère, Lagardère Travel Retail este unul dintre cei trei jucători principali de pe piața de Travel Retail din întrega lume, cu peste 4.100 de magazine pentru trei linii de afaceri: Duty-free & Luxury, Travel Essentials și Foodservice.
În România, compania este prezentă de peste 20 de ani pe piața comerțului în zonele de tranzit (Travel Retail) și operează o rețea de peste 230 de magazine pentru segmentele de News & Convenience, Gifts & Souvenirs și Foodservice, cu mai multe branduri, dintre care cele mai cunoscute sunt Inmedio, Relay, 1 Minute și So! Coffee. În 2016 compania a raportat pe piața locală o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro, în creștere cu 20% față de anul precedent.








