Mariajul dintre Sainsbury's și Asda, blocat de autoritățile de concurență
Fuziunea dintre retailerul britanic Sainsbury's și Asda, evaluată la 10 miliarde de lire sterline, a fost blocată de autoritățile de concurență din Marea Britanie, motivul invocat fiind o posibilă majorare a prețurilor pentru consumatori, informează BBC.
“Fuziunea cu Sainsbury's ar fi adus beneficii importante consumatorilor noștri și ar fi susținut dezvoltarea pe termen lung a businessului nostru”, a declarat, cu dezamăgire, Roger Burnley, CEO-ul Asda.
În urma acestei tranzacții ar fi fost creat cel mai mare lanț de supermarketuri din Marea Britanie. Ambele companii implicate au precizat că fuziunea ar fi reprezentat pentru ele reduceri importante de costuri, ceea ce le-ar fi permis să scadă prețurile pentru consumatorii britanici.
Totodată, analiștii menționau că această mișcare ar fi putut contracara expansiunea discounterilor Aldi și Lidl pe o piață de retail extrem de competitivă.
În schimb, autoritatea de concurență din Marea Britanie a punctat că o astfel de tranzacție ar fi dus la diminuarea competiției atât la nivel național, cât și local. “Credem că o eventuală fuziune ar genera o creștere a prețurilor și ar atrage alte schimbări nefavorabile, printre care și cozi mai mari în magazine”, a punctat Stuart McIntosh, Președintele autorității de concurență.
Sainsbury's deține o rețea de peste 1.400 de magazine în Marea Britanie, dintre care 800 operează pe segmentul de proximitate, în timp ce Asda are peste 600 de locații.
La începutul acestui an, Sainsbury's și Asda, care aparține gigantului american Walmart, s-au angajat să vândă între 125 și 150 supermarketuri pentru a face posibilă tranzacția, alături de câteva locații din benzinării și magazine de proximitate.