Lidl recrutează cu salariul la vedere

Pe o piață în care problema personalului pare a fi tot mai acută, discounterul german Lidl a ales să mizeze pe transparență în piața din Franța. Retailerul a lansat recent o campanie de recrutare cu salariul la vedere.  Lidl recrutează cu salariul la vedere

Astfel, retailerul a amplasat în mai multe locații pe care le operează afișe în care promovează salariul pe care îl poate încasa un angajat, în funcție de numărul de ore pe care îl lucrează sau în funcție de poziția pe care o ocupă. De exemplu, pentru 35 de ore pe săptâmână, pentru un angajat cu o vechime de doi ani, salariul lunar poate ajunge până la 1.800 de euro brut, în timp ce pentru un șef de magazin, salariul anual se ridică la 56.130 de euro, plus vehicul de serviciu. 

În Franța, salariul minim pe economie brut, pentru 35 de ore pe săptămână, este de 1.603 euro pe lună. 

Pentru Lidl o astfel de ”transparență” nu este însă nimic nou. Retailerul a mai folosit vizualuri de genul acesta la târgurile de recrutare, însă este pentru prima dată când alege să comunice astfel și în rețeaua de magazine.

Pe piața din Franța, Lidl operează peste 1.600 de magazine și are aproximativ 45.000 de angajați.

Implicațiile creșterii salariului minim brut pentru departamentele de salarizare din companii
Implicațiile creșterii salariului minim brut pentru departamentele de salarizare din companii
Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, de la 3.300 de lei la 3.700 de lei lunar, începând cu 1 iulie 2024, va avea...
Până la jumătatea lui 2026 toate anunțurile de angajare vor trebui să aibă salariul publicat
Până la jumătatea lui 2026 toate anunțurile de angajare vor trebui să aibă salariul publicat
Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligați să publice salariile pentru toate pozițiile pe...
eJobs: Topul celor mai transparente domenii în privința salariilor
eJobs: Topul celor mai transparente domenii în privința salariilor
Din cele 25.000 de joburi disponibile în acest moment pe eJobs.ro, aproape 9.000 au salariul afișat în anunțul de angajare, angajatorii optând...
Pe ce avantaje mizează Lidl, liderul pieței locale de retail, în procesul de recrutare
Pe ce avantaje mizează Lidl, liderul pieței locale de retail, în procesul de recrutare
Lidl România, liderul pieței locale de retail, a analizat în acest an, mai mult decât în anii anteriori, evoluția macroeconomică pentru a-și...
Melania Pop, International Work Finder: Flexibilitatea, esențială pentru o colaborare win-win în importul forței de muncă
Melania Pop, International Work Finder: Flexibilitatea, esențială pentru o colaborare win-win în importul forței de muncă
Recrutarea reprezintă primul pas spre succesul sau eșecul unui proiect, susține Melania Pop, Business Development Manager International Work...
Noi majorări salariale pentru angajații Lidl România
Noi majorări salariale pentru angajații Lidl România
Venitul mediu lunar brut câștigat de un vânzător la angajarea în Lidl România va fi începând cu luna martie de peste 4.950 de lei, respectiv...