Lagardere Travel Retail vrea să deschidă 15 magazine Inmedio noi în acest an

Lagardere Travel Retail continuă să își consolideze poziția pe piața locală prin investiții cumulate record de peste 11 milioane de euro în 2024, de cinci ori mai mari decât în 2023. Lagardere Travel Retail vrea să deschidă 15 magazine Inmedio noi în acest an

Magazinele Inmedio au reprezentat și în 2023 principalul motor de creștere pentru companie în urma extinderii cu 20 de magazine. Anul trecut, Lagardere Travel Retail a înregistrat un număr total de 40 milioane de tranzacții în rețeaua sa de peste 300 de magazine. 

În 2024, din totalul celor 35 de noi deschideri programate de Lagardere Travel Retail, 15 vor fi magazine Inmedio noi. Dintre acestea, trei unități s-au deschis deja în galeriile Kaufland din Zalău, Vișeul de Sus și Constanța, alte două magazine urmând să fie inaugurate o data cu deschiderea Arges Mall în cursul lunii aprilie.

„Parteneriatele cu antreprenorii și echipele lor au continuat să fie și anul trecut cel mai important motor de creștere pentru Lagardere Travel Retail. Astfel, prin eforturile lor cumulate, Inmedio a înregistrat anul trecut cea mai mare creștere la nivel de rețea. Continuăm și anul acesta planurile accelerate de expansiune, în linie cu proiectele dezvoltate de partenerii noștri din real estate, pentru care rămînem un partener stabil și de încredere pe segmentul comerțului de conveniență”, a declarat Costin Neacșu, Chief Operating Officer în cadrul Lagardere Travel Retail România.

Lagardere Travel Retail a deschis la finalul anului trecut un flagship Inmedio store în centrul comercial Promenada Mall din București, un punct de referință pentru întreaga rețea. Gândit să apropie cât mai mult generația Z de brand-ul Inmedio, noua unitate a introdus noi concepte de produse preferate de tineri, precum produse din universul Manga, figurine Funko Pop, o selecție de cărți destinate adolescenților, băuturi răcoritoare de nișă, cea mai mare selecție de colecții de stickere din Romania sau produse personalizate realizate de Federația Română de Fotbal pentru fanii echipei naționale. De asemenea, Inmedio din Promenada Mall are cel mai mare spațiu dedicat publicațiilor de presă internațională din România.

Prin noile deschideri programate anul acesta, Lagardere Travel Retail va depăși 320 de magazine la nivelul întregii țări. Cele mai multe magazine ale companiei multi-brand se regăsesc în centre comerciale (modern retail), urmate de cele situate în centrele de afaceri, aeroporturi, gări și spitale.

Una dintre cele două divizii ale Grupului Lagardère, Lagardère Travel Retail este lider global în industria de retail destinat călătorilor, cu cea mai îndelungată experiență în satisfacerea nevoilor călătorilor și partenerilor, prin toate cele 3 linii de business: Travel Essentials, Duty Free & Fashion și Foodservice. Lagardère Travel Retail operează peste 5.120 de magazine în aeroporturi, gări și alte platforme, în 42 de țări, și a generat vânzări de 6,6 miliarde de euro în 2023.

În România, compania este prezentă de 28 de ani pe piața comerțului în zonele de tranzit urban (aeroporturi, gări, spitale, galerii comerciale și centre de afaceri), și operează o rețea de 300 de magazine pentru segmentele News & Convenience, Travel Essentials, Gifts & Souvenirs și Foodservice, sub șase branduri: Inmedio, Relay, 1Minute, HUB Convenience, So Coffee și Pizza La Mia Stazione. 

Marius Văcălău, CEO Lagardère Travel Retail: Anul acesta va fi unul de construcție, avem obiective de creștere de 12-15%
Marius Văcălău, CEO Lagardère Travel Retail: Anul acesta va fi unul de construcție, avem obiective de creștere de 12-15%
Grupul Lagardère Travel Retail, care operează pe piaţa locală sub cinci branduri – Inmedio, So! Coffee, Relay, 1 Minute şi Hub Convenience -...
Inmedio anunță repoziționarea pe piață și dezvoltarea rețelei de magazine
Inmedio anunță repoziționarea pe piață și dezvoltarea rețelei de magazine
Lagardère Travel Retail, lider de piață în domeniul retailului adresat călătorilor, anunță dezvoltarea rețelei Inmedio sub o nouă...
Lagardère Travel Retail România deschide o nouă locație 1 Minute
Lagardère Travel Retail România deschide o nouă locație 1 Minute
Lagardère Travel Retail România a inaugurat o nouă locație 1 Minute în clădirea de birouri Unirii View, ajungând la o rețea de 40 de...
Lagardère Travel Retail a investit 140.000 euro într-un nou magazin 1 Minute
Lagardère Travel Retail a investit 140.000 euro într-un nou magazin 1 Minute
Lagardère Travel Retail continuă expansiunea în România pentru linia de business Foodservice prin deschiderea unui magazin 1 Minute în...