Kaufland inaugurează un restaurant pop-up
Retailerul german Kaufland a inaugurat primul său restaurant pop-up în zona Pipera. Locația a fost deschisă în parteneriat cu restaurantul Si Lounge și chef Samuel le Torrellec și va fi funcțională timp de două luni, între orele 12:00-15:30 pentru prânz și începând cu ora 19:30 pentru cină. 
,,Prin acest proiect, depășim limitele magazinului și propunem un nou spațiu în care aducem experiența gourmet, exclusivistă, pe mesele tuturor. Vorbim tot mai des despre noul Kaufland, care a devenit mai mult decât un loc de cumpărături: este un fenomen care construiește în afara tiparelor, care invită la reinventare, care conectează și vine în întâmpinarea unor nevoi tot mai noi și sofisticate ale cumpărătorilor. Ne continuăm misiunea de a oferi noi experiențe și de a propune concepte culinare inedite, introduse în premieră pe piața de retail. Și pentru a face totul și mai inedit, vom merge cu conceptul pop-up restaurant din loc în loc, din oraș în oraș, reinventându-ne permanent", a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs Kaufland România.
Meniul include aperitive, supe, salate, dar și diferite preparate pe bază din pește, vită sau pui, și deserturi, prețurile pornind de la 4 lei. Mai mult, clienții vor plăti doar ingredientele folosite în rețetele acestui meniu, la costul materiei prime din magazinele Kaufland.
Kaufland, parte a grupului german Schwarz, este unul dintre cei mai mari operatori din retailul alimentar european, cu peste 1.300 de magazine în șapte ţări (Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Bulgaria şi România). În România, retailerul deține o rețea de 119 magazine. În 2016 Kaufland a raportat o cifră de afaceri de 9,69 de miliarde de lei, marcând astfel o rată de creștere de 5,6%.








