Kaufland continuă expansiunea și deschide primul magazin din orașul Chitila
Kaufland România își extinde prezența la nivel național și deschide, pe 14 mai, un magazin în orașul Chitila, județul Ilfov. Prin această investiție, compania creează 70 de noi locuri de muncă.





Noua locație se află pe Șoseaua Banatului nr. 2B și are o suprafață totală de 6.500 mp, dintre care aproximativ 3.000 mp sunt destinați spațiului interior de vânzare. Pe acoperișul magazinului vor fi montate panouri fotovoltaice pe o suprafață de peste 1.200 mp, destinate producerii de energie verde și reducerii emisiilor de CO₂. Magazinul va avea un program de funcționare zilnic, cuprins între orele 07:00-22:30 de luni până sâmbătă, respectiv 08:00-20:30 duminica, și dispune de 274 de locuri de parcare.
Cu ocazia inaugurării, clienții noului magazin sunt așteptați cu promoții speciale la alimente și produse non-food, precum și 25% reducere la toată gama de produse de grădinărit. În plus, clienții care folosesc K-Scan la cumpărături, în perioada 14–27 mai, vor primi în aplicația Kaufland Card XTRA un cupon de 10% reducere. Acesta poate fi utilizat o singură dată, în perioada 28 mai–10 iunie, pentru un coș de cumpărături de până la 1.000 lei, exclusiv în noul magazin Kaufland din Chitila. De asemenea, cei care își creează cont Kaufland Card XTRA la punctul dedicat din parcarea magazinului, în săptămâna deschiderii, primesc direct în aplicație un cupon de reducere în valoare de 10 lei.
Cu o varietate de produse, noul hipermarket dispune de un raion de legume și fructe, vitrină cu servire asistată cu o lungime de peste 22 metri, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.
Oferta magazinului este completată de punctul Grill, de unde clienții pot achiziționa preparate calde precum pui rotisat (condimentat sau cu usturoi), pulpe de pui rotisate, crispy de pui, nuggets, cartofi prăjiți, mici, ceafă de porc, cârnați thüringer, precum și băuturi răcoritoare și diverse sosuri.
Pentru a asigura o experiență de cumpărături modernă și rapidă, noul Kaufland este echipat cu 15 case de marcat, dintre care 5 convenționale și 10 case express, de tip self check-out. Mai mult, clienții pot folosi serviciul K-Scan pentru a scana produsele pe măsură ce le adaugă în coș, finalizând plata la casa de marcat.
Galeria comercială oferă clienților acces la o varietate de magazine și servicii, precum drogheria Dr.Max, magazinul eSushi, specializat în sushi, salate și dulciuri japoneze, Bunătăți de la Sibianul, cu preparate și semipreparate din carne și brânzeturi, Good2go (ziare, reviste și tabac), magazinul de fashion Sinsay, Cofetăria Cookies și Laundromat (spălătorie rufe self-service). În plus, sunt disponibile automate de cafea Dallmayr și Nestlé la punctul Grill, lockere GLS, Sameday și FANbox pentru ridicarea coletelor, o stație de plată SelfPay și un ATM BRD.
Totodată, noul magazin Kaufland din Chitila integrează și sisteme de colectare separată, precum un automat de reciclare de tip self-service, destinat ambalajelor din PET, sticlă și metal, și un spațiu special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, pentru reciclarea ambalajelor produselor de îngrijire personală sau de curățenie.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în opt țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de peste 190 de magazine în România.








