K-FOOD se extinde pe teritoriul României și deschide un nou magazin în Pitești 

K-FOOD România, cea mai mare rețea de magazine alimentare coreene din țară, se extinde la nivel național și pregătește deschiderea unei locații în Pitești, deschiderea fiind programată pentru începutul lunii iulie. Magazinul este situat pe Strada Victoriei nr. 28, în centrul orașului, și va funcționa zilnic, între orele 10:00 – 21:00. Noul spațiu va include și un Ramen Bar inspirat de magazinele și localurile coreene văzute adesea în videoclipurile K-pop sau în K-drame, precum și de o terasă în aer liber. k-food inaugurare magazin nou Pitesti 4 iulie

Această extindere marchează un pas important în misiunea K-FOOD România de a aduce gustul autentic al Coreei mai aproape de casele românilor. Cu patru locații în București (Aviației, Unirii, Titan, Dorobanți), precum și magazine în Ploiești și Craiova, noul spațiu din Pitești confirmă direcția de creștere stabilă și strategică a brandului.

„Suntem extrem de entuziasmați să aducem aromele și spiritul Coreei în Pitești. Valul Coreean – sau Hallyu – este mai puternic ca niciodată în România. De la muzică și seriale până la gastronomie, oamenii îmbrățișează cultura coreeană cu entuziasm și curiozitate. Noul nostru magazin va oferi nu doar ingrediente și gustări coreene esențiale, ci și experiențe care aduc fanii mai aproape de cultura pe care o iubesc”, a declarat Saenuri Park, administratorul K-FOOD România.

Pentru a marca deschiderea oficială, vizitatorii vor avea parte de surprize pe tot parcursul zilei de 4 iulie. Clienții vor putea câștiga premii speciale, vor primi gratuit produse coreene și vor descoperi promoții atractive în magazin.

Valul Coreean (Hallyu) a devenit un fenomen global, cucerind milioane de oameni din întreaga lume prin energia contagioasă a muzicii K-Pop, poveștile emoționante din K-Drame și farmecul irezistibil al bucătăriei coreene. De la Seul la São Paulo, de la New York la București, cultura coreeană inspiră o nouă generație de fani dornici să se conecteze cu creativitatea, culoarea și savoarea ei.

Compania Yorijori Food, care administrează K-FOOD România, a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 7,7 milioane lei, cu peste 18% peste nivelul din 2023. În ceea ce privește profitul net, la finalul anului trecut compania a raportat 239 de mii de lei, față de 231 mii lei în urmă cu doi ani.

 

Magazin PENNY Timisoara, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
PENNY România, o nouă deschidere în Timișoara
PENNY România își continuă expansiunea și anunță deschiderea magazinului cu numărul 403 în Timişoara, pe Bulevardul Cetății nr. 71-75....
Kaufland Pitesti
Kaufland, la al treilea magazin în Pitești
Kaufland România își extinde prezența la nivel național și deschide al treilea magazin din orașul Pitești. Prin această investiție,...
PENNY inaugurare Cluj-Napoca
Penny își extinde prezența în Cluj-Napoca și ajunge la o rețea națională de 383 de magazine
PENNY România își continuă expansiunea și anunță deschiderea magazinului cu numărul 383 în Cluj-Napoca, pe strada Dâmboviței, nr. 12-18....
K-Food, o incursiune condimentată în bucătăria coreeană
K-Food, o incursiune condimentată în bucătăria coreeană
Ramen sau kimchi sunt două produse care, până acum ceva timp, erau cunoscute doar de cei care au avut ocazia să călătorească până în Coreea...