Grupul petrolier MOL achiziționează un producător de apă minerală

Grupul petrolier ungar MOL a anunțat achiziția companiei Fonte Viva, un producător de apă minerală din Ungaria. Grupul petrolier MOL achiziționează un producător de apă minerală

„Achiziția se încadrează în strategia MOL 2030, care are drept scop deschiderea companiei către noi oportunități de investiţii în Europa Centrală și de Est”, au spus reprezentanții grupului într-un comunicat de presă. Tranzacția a fost încheiată la 31 mai 2018, iar MOL a achiziționat compania de la fondatorii acesteia.

Grupul MOL va continua să aprovizioneze clienții existenți ai Fonte Viva și va sprijini creșterea ulterioară a companiei.
Fonte Viva a fost înființată în 2002 și furnizează pe piaţa băuturilor minerale din Ungaria apă minerală şi plată de înaltă calitate extrasă din cadrul puţurilor din Somogyvar.

Planurile financiare ale grupului MOL sunt de a obține un EBITDA (câștigurile înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare - n.red.) de 450 - 500 milioane dolari până în 2021, pe zona de retail, rezultatul din 2016 fiind de 300 milioane dolari.

Grupul MOL are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 26.000 de angajaţi în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 9 țări, din care 215 în România.

Geanina Ghiculescu, numită Retail Commercial Director în cadrul MOL România
Geanina Ghiculescu, numită Retail Commercial Director în cadrul MOL România
După aproape 21 de ani în cadrul Metro Cash&Carry România, Geanina Ghiculescu a fost numită în luna octombrie Retail Commercial Director pentru...
L. Borviz, MOL România: „Avem și expertiza și resursele necesare pentru a investi și ne dorim să facem acest lucru”
L. Borviz, MOL România: „Avem și expertiza și resursele necesare pentru a investi și ne dorim să facem acest lucru”
România joacă un rol important pentru grupul MOL, divizia locală fiind, în multe domenii, un deschizător de drumuri. Un exemplu este Fresh...
Grupul Mol a atins pragul de 1.000 de locații Fresh Corner
Grupul Mol a atins pragul de 1.000 de locații Fresh Corner
Mol a inaugurat recent cel de-al 1.000-lea Fresh Corner din regiunea central-europeană. Compania a început procesul de transformare a stațiilor...
Grupul petrolier MOL achiziționează un producător de apă minerală
Grupul petrolier MOL achiziționează un producător de apă minerală
Grupul petrolier ungar MOL a anunțat achiziția companiei Fonte Viva, un producător de apă minerală din Ungaria. „Achiziția se încadrează...
MOL România continuă extinderea conceptului Fresh Corner
MOL România continuă extinderea conceptului Fresh Corner
MOL România a deschis două noi benzinării, la Râșnov și Bușteni, continuând în același timp implementarea conceptului Fresh Corner în...
Într-un scenariu optimist, MOL România ar putea avea 200 de stații Fresh Corner, în 2021
Într-un scenariu optimist, MOL România ar putea avea 200 de stații Fresh Corner, în 2021
Rețeaua de benzinării MOL România ar putea avea, în cel mai optimist scenariu, circa 200 de stații Fresh Corner până în 2021, a estimat Lars...