GfK: Afacerile din retailul românesc, creștere de 10% în 2017

Un studiu realizat de compania de cercetare GfK, care include cele mai recente analize și prognoze privind situația retailului în 32 de țări europene, estimează o creștere a cifrei de afaceri din retailul românesc de 10% în 2017 comparativ cu anul trecut. Prognoza pentru România este cu atât mai bună cu cât, la nivel european este estimată o creștere medie de 1,5%.GfK: Afacerile din retailul românesc, creștere de 10% în 2017

Dacă la capitolul cifră de afaceri retailul românesc performează foarte bine în comparație cu ce se întâmplă, în medie, la nivel european, în ceea ce privește spațiul comercial aferent unui locuitor acesta se află încă sub media europeană, la 0,7 metri pătrați și cu o profitabilitate de sub 2.500 euro/metru pătrat.

Per ansamblu, potrivit studiului GfK, profitabilitatea spațiilor comerciale a crescut în UE cu aproape un procent în 2016. Pentru că și populația a crescut în același interval de timp, profitabilitatea spațiilor a crescut cu 0,4%, ajungând la o medie de 1,17 metri pătrați pe cap de locuitor. Dar valorile diferă foarte mult de la o țară la alta. Austria și Olanda nu au reușit să atingă aceleași valori la acest capitol în 2016, comparativ cu anul precedent. Chiar și așa, aceste două țări împreună cu Belgia continuă să aibă cea mai mare profitabilitate pe cap de locuitor a spațiilor comerciale între țările UE luate în considerare de studiu.

„Ratele de profitabilitate au crescut în Europa Centrală și de Est pe fondul unei mai bune stări de spirit a consumatorilor și a ratelor predominant peste medie de creștere a retailului. Extinderile și deschiderile de magazine de mari dimensiuni au contribuit de asemenea la creșterea profitabilității spațiilor de retail în Spania și Italia. Ca și anul anterior, cele mai mari rate de profitabilitate au venit din Luxemburg, Elveția și Norvegia, iar cele mai mici din Ucraina – care înregistrează doar 27% din profitabilitatea Luxemburgului”, se arată în studiul Gfk.

Puterea de cumpărare în România, sub media europeană

Chiar dacă a fost în creștere anul trecut, puterea de cumpărare în România este printre cele mai mici din Europa. Situația este asemănătoare celei din Ucraina, Bulgaria, Serbia, Bosnia – Herțegovina, Macedonia, Albania și, parțial, Turcia. Regiunile țării unde puterea de cumpărare înregistrează un mic salt față de restul țării sunt: București și județele Cluj, Timiș, Arad, Alba, Sibiu, Brașov, Prahova, Argeș.

În 2016, consumatorii din UE au avut un venit mediu de 16.153 € de persoană pentru consum, chirie, economii și contribuții pentru pensii, o putere de cumpărare nominală mai mare cu 0,7% față de anul anterior. „Este important de remarcat faptul că diferențele de curs valutar au o influență negativă, în special prin devalorizarea lirei sterline britanice. Țările din Europa Centrală și de Est au avut cele mai mari rate de creștere”, mai arată analiza GfK.

În ciuda acestei ușoare creșteri a puterii de cumpărare la nivel european, în 2016 s-a simțit o tendință de declin în ceea ce privește ponderea cheltuielilor populației Europei în retail. Cifrele arată că această cotă este de 31% în 2016 față de 31,4% anul precedent. Europenii investesc o pondere din ce în ce mai mare din venitul lor în sănătate, gastronomie și întreținere.

România, de la deflație în 2016, la inflație anul acesta

„Creșterea prețurilor în 2016 cu 0,3% în 2016 abia dacă a depășit inflația zero care a caracterizat 2015. Unsprezece dintre statele europene chiar au înregistrat deflație anul trecut. A fost în special cazul țărilor din Europa de Est și de Sud-Est. Printre ele se numără și România cu o deflație de 1,2% în 2016 și o inflație prognozată pentru 2017 de 1,6%. Comisia Europeană prognozează o rată a inflației de 1,8% pentru 2017”, se mai arată în studiul GfK.

Lidl deschide un nou magazin în Târgoviște
Lidl deschide un nou magazin în Târgoviște
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în Târgoviște și depășește astfel pragul de 350 de unități...
Piața de retail și FMCG, față în față cu noul consumator
Piața de retail și FMCG, față în față cu noul consumator
Într-un mediu aflat în continuă schimbare, o strategie de business concentrată în jurul consumatorilor și a comportamentului acestora poate...
GfK : Românii au o putere de cumpărare cu 50% mai mică decât media europeană
GfK : Românii au o putere de cumpărare cu 50% mai mică decât media europeană
Puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în Europa în 2021 este de 15.055 euro, în timp ce în România acest indicator se oprește la 7.453...
GfK: Afacerile din retailul românesc, creștere de 10% în 2017
GfK: Afacerile din retailul românesc, creștere de 10% în 2017
Un studiu realizat de compania de cercetare GfK, care include cele mai recente analize și prognoze privind situația retailului în 32 de țări...