Carrefour, trei noi inaugurări sub formatul Market
Retailerul francez Carrefour a deschis astăzi trei supermarketuri în orașele Iași, Călan și în Comuna Chiajna, Sat Roșu, ajungând, astfel, la 195 de magazine sub formatul Market. 
Noile supermarketuri, Market Iași Șoseaua Națională, Market Călan și Market Militari Residence își așteaptă clienții cu o gamă de aproximativ 5.000 de produse, iar oferta include peste 1.000 de articole Carrefour cu minimum 20% mai ieftine decât mărcile naționale. Acestea prezintă o sortimentație bogată pe segmentele lactate-brânzeturi, băcănie, panificație și patiserie, legume-fructe, semi-preparate, măcelarie, produse proaspete de pescărie, produse internaționale și produse dietetice, dar și produse non-alimentare de igienă și pentru întreținerea casei.
Date cheie despre Market Iași Șoseaua Națională:
• Adresă: Șoseaua Națională, nr. 55, Iași, județul Iași
• Plaja orară de deschidere: Luni - Sâmbătă: 7:00-22:00; Duminică: 7:00-22:00;
• Gama de produse: 7600;
• Suprafața magazinului: 710 m² ;
• Locuri de muncă nou create: 31.
Date cheie despre Market Călan:
• Adresă: Strada Independenței, nr. 17, Călan, județul Hunedoara;
• Plaja orară de deschidere: Luni - Sâmbătă: 8:00-22:00; Duminică: 8:00-20:00;
• Gama de produse: 7673;
• Suprafața magazinului: 608 m² ;
• Locuri de muncă nou create: 26.
Date cheie despre Market Militari Residence:
• Adresă: Strada Rezervelor, nr. 57, Comuna Chiajna, Sat Roșu, Județul Ilfov;
• Plaja orară de deschidere: Luni - Sâmbătă: 7:00-22:00; Duminică: 7:00-21:00;
• Gama de produse: 10.000;
• Suprafața magazinului: 890 m² ;
• Locuri de muncă nou create: 32.
Pe lângă cele 195 de supermarketuri Market, francezii de la Carrefour mai operează pe piața locală 14 magazine de proximitate Express Orange, 32 hypermarketuri Carrefour, 42 magazine de proximitate Express, 10 magazine de proximitate Contact, un magazin online și șase magazine Billa. De asemenea, francezii mai dețin pe piața locală și 6 unități Supeco, operate prin compania Supeco Investment. În 2016, francezii – prin cele patru entiăți care operează – au cumulat o cifră de afaceri de 8,388 miliarde de lei și un profit de 129 de milioane de lei.








