Carrefour Spania pune pe roate transportul cu mega-camioane
Carrefour Spania a început testele pentru a începe utilizarea de camioane cu o capacitate mult mai mare (mega-trucks), vehicule cu 6 osii, care sunt cu 25 de metri mai lungi și pot transporta 60 de tone.
Potrivit esmagazine.com, primele teste au avut loc la platforma de distribuție a companiei în Miralcampo, iar Carrefour intenționează să includă prima flotă de astfel de camioane până la sfârșitul acestui an.
Noile vehicule au spațiu de transport pentru 18 europaleți în prima benă și 34 în remorcă. Această combinație permite o creștere cu 53% a capacității companiei pentru a transporta paleți într-o cursă, în comparație cu actualele camioane. Acest lucru va reprezenta, de asemenea, o economie considerabilă a emisiilor de CO2 și de combustibil.





