Carrefour se extinde în Italia prin preluarea unor locații Auchan

Carrefour va prelua 28 de magazine Auchan de la Conad, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de profil din Italia. Deși înțelegerea a fost făcută publică, nu același lucru s-a întâmplat în cazul valorii la care se ridică tranzacția, potrivit European Supermarket Magazine. Carrefour se extinde în Italia prin preluarea unor locații Auchan

Majoritatea magazinelor pe care Carrefour le va prelua sunt pe formatul de proximitate, suprafața de vânzare fiind cuprinsă între 150 și 600 de metri pătrați. Preluarea va permite retailerului francez să își extindă prezența în regiunea Lombardia, o zonă cu potențial mare de dezvoltare dacă formatele de magazine sunt adaptate la obiceiurile de cumpărare ale italienilor.

De altfel, comportamentul de consum din Italia și modul de a face business al Auchan au fost punctele de cotitură între retailerul francez și Conad. Într-un interviu pentru o publicație italiană, Francesco Pugliese, CEO-ul Conad, a spus că preluarea și integrarea activității Auchan s-au dovedit mult mai complexe decât estimările inițiale. Mai mult, modelul de retail adoptat de magazinele „conduse de francezi” nu se pliază mereu pe realitățile locale. Achiziția Auchan Retail Italia de către Conad a fost finalizată abia în luna iulie a acestui an și a prevăzut preluarea a 300 de locații și aproximativ 18.000 de angajați.

Tranzacția dintre Carrefour și Conad ar urma să fie încheiată la începutul lui 2019 și face parte din planul anunțat deja de retailerul francez de a se extinde cu magazinele de proximitate în zonele geografice strategice ale Italiei. Totodată, preluarea celor 28 de locații Auchan va include și garanții pentru păstrarea locurilor de muncă existente.

Anunțul vine la doar câteva săptămâni distanță după ce Carrefour a semnat două acorduri cu Apulia Distribuzione și Etruria Retail pentru 500 de magazine în rețeaua de franciză din Italia Centrală și de Sud.

extindere retea de magazin in franciza Simply by Auchan, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Rețeaua de magazine în franciză Simply by Auchan ajunge la 20 de unități
Auchan România continuă dezvoltarea programului de franciză lansat în iunie 2024 și ajunge la 20 de magazine de proximitate Simply by Auchan....
analiza ika retail alimentar comert modern 2024 principalele lanturi de retail alimentar cumparaturi cum evolueaza retailul modern in romania. vezi pe revistaprogresiv.ro.
Anul reinventării în piața locală de retail
Dacă descriem piața de retail modern din 2024 într-un cuvânt, acesta ar fi reinventare – fie că vorbim de concepte și formate noi de...
Simply by Auchan, sistem de franciza
Auchan ajunge la 10 unități operate în franciză
Rețeaua de magazine de proximitate Simply by Auchan atinge pragul de 10 unități deschise în primele șase luni de la lansare, cele mai recente...
Ionut Ardeleanu Director General Auchan Retail Romania
Ionuț Ardeleanu, Auchan: Anul viitor, expansiunea va fi concentrată pe francize
Cu o rețea de 440 de magazine la nivel național sub mărcile Auchan, ATAC, My Auchan, Simply și Auchan Go, care servesc în medie, peste 350.000...
expansiune
Investițiile în concepte noi mută expansiunea pe plan secund în retailul local
Deși cu un ritm de expansiune semnificativ mai lent prin comparație cu anul precedent, prima jumătate a acestui an a fost una a premierelor bifate...
2023, anul consolidării retailului modern din România
2023, anul consolidării retailului modern din România
După ce timp de câțiva ani consecutivi marile rețele de magazine s-au remarcat prin investiții susținute în expansiune și remodelare, 2023 a...