Carrefour, rezultate peste așteptările analiștilor în semestrul I

Grupul francez Carrefour a anunțat o creștere organică a vânzărilor de 2,9% în primele șase luni ale anului, până la 36,3 miliarde de euro, potrivit raportului financiar emis de companie, depășind astfel așteptările analiștilor economici. Profitul operațional a crescut și el pentru al optulea semestru consecutiv, compania înregistrând un plus de 5,3%, la un curs valutar constant, până la 705 milioane de euro.  Carrefour, rezultate peste așteptările analiștilor în semestrul I

Cele mai bune rezultate, de două cifre, au fost înregistrate de piețele emergente, în timp ce în Europa vânzările au rămas per total relativ stabile, fiind afectate de condițiile dificile de piață.

Astfel, în Franța retailerul a raportat o scădere ușoară a vânzărilor comparative, până la 19,19 miliarde de euro (inclusiv TVA), pe fondul condițiilor metereorologice nefavorabile, dar vorbim de o scădere care vine după trei ani consecutivi de creștere. În restul Europei, vânzările au crescut cu 2,2% în termeni comparabili (10,5 miliarde de euro).

Restul piețelor internaționale au crescut în medie cu 5,3%, până la 21,35 miliarde de euro (inclusiv TVA). America Latină este regiunea care a performat cel mai bine, marcând un plus de 14,5% (7,2 miliarde de euro), în timp ce în Asia vânzările au scăzut cu 5,4% în termeni comparabili (3,6 miliarde de euro).

Din punct de vedere al expansiunii, Carrefour a inaugurat 410 noi magazine în semestrul 1 din 2016, pe toate formatele de magazine (convenience, supermarkets, cash&carry și hypermarket) rămânând fidel strategiei asumate sub conducerea lui Georges Plassat. De altfel, majoritatea magazinelor inaugurate au fost în segmentul convenience (309).

Ca urmare a rezultatelor postate la jumătate de an, reprezentanții Carrefour au reconfirmat targetul de profit pentru anul în curs, de 2,5 miliarde de euro.

Cu peste 11.500 de magazine în 34 de țări, grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. În România, Carrefour deține la nivel național 280 de magazine dintre care 29 hypermarketuri Carrefour, 111 supermarketuri Market, 86 de magazine Billa, 43 magazine de proximitate Express, 10 magazine de proximitate Contact și un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro. Acestora li se alătură alte patru magazine operaționale sub bannerul Supeco. Francezii au încheiat anul financiar 2015 cu o cifră de afaceri de 6,74 miliarde de lei și un profit de 127 de milioane de lei, rezultat care îi clasează pe locul doi într-un top al retailerilor pe 2015, în funcție de cifra de afaceri.

Carrefour intenționează să cumpere 31 de magazine de la Intermarché
Carrefour intenționează să cumpere 31 de magazine de la Intermarché
Retailerul francez Carrefour a anunțat că negociază preluarea a 31 de magazine de la Groupe Intermarché, scrie esmmagazine.com. Tranzacția...
România rămâne în topul celor mai performante țări pentru Carrefour în S1
România rămâne în topul celor mai performante țări pentru Carrefour în S1
Retailerul francez Carrefour a încheiat primele șase luni ale acestui an cu o cifră de afaceri de 1,32 de miliarde euro, în creștere cu 11,3%...
România, lider de vânzări la nivel european pentru Carrefour
România, lider de vânzări la nivel european pentru Carrefour
Grupul francez Carrefour anunță o performanță financiară solidă pentru primele trei luni din acest an, înregistrând o creștere a...
România, a doua cea mai mare creștere pentru Carrefour la nivel european
România, a doua cea mai mare creștere pentru Carrefour la nivel european
Retailerul francez Carrefour a încheiat primul semestru al acestui an cu o cifră de afaceri de 1,189 miliarde de euro, în creștere cu 6,7%...