Bilanțul deschiderilor în retailul modern în luna noiembrie
Rețelele internaționale de retail au continuat deschiderile în România și în noiembrie, aceasta fiind, de altfel, luna în care retailerii au punctat cele mai multe deschideri din acest an, 35.
Proaspăt achiziționată de către fondul de investiții Mid Europa Partners de la Enterprise Investors, rețeaua Profi a fost și în noiembrie campioana deschiderilor de magazine, inaugurând 20 de unități. Dintre acestea, 13 funcționează în format Loco, 4 sub bannerul Standard și 3 în format City.
Mega Image, parte a grupului Ahold Delhaize, a accelerat și el investițiile în extinderea rețelei de magazine și a bifat în noiembrie încă 8 deschideri, rețeaua având la sfârșitul lunii noiembrie un număr total de 507 locații.
Rewe România a continuat planul de extindere și a deschis în luna noiembrie cinci noi magazine Penny Market, în patru județe din România. Odată cu aceste deschideri, rețeaua a ajuns la 185 de magazine.
Germanii de la Lidl au continuat și ei să investească în extinderea rețelei locale și au inaugurat primul magazin din zona Aviației din București, acesta fiind magazinul cu numărul 25 din București. Potrivit reprezentanților retailerului, magazinul deschis în noiembrie în București este cel mai verde din rețeaua Lidl din România, fiind construit din materiale reciclate. Lidl a încheiat luna noiembrie cu un număr total de 202 de magazine.
Și Carrefour a deschis în noiembrie al doilea supermarket din Lugoj, judeţul Timiş, ajungând la un număr de 112 magazine în acest format.
Pentru analize detaliate privind expansiunea retailerilor internaţionali pe plan local accesaţi aplicaţia interactivă Universul de Retail: www.universulderetail.ro.



