Bilanțul deschiderilor în retailul modern în luna aprilie
În luna aprilie, reţelele internaţionale şi-au continuat planurile de expansiune, fiind inaugurate 16 unităţi comerciale. Astfel, față de luna aprilie a anului trecut, marile lanțuri de magazine au deschis cu patru magazine mai mult.
Prima poziție în topul celor mai expansivi retaileri este ocupată de Profi, care a inaugurat nouă magazine noi, adjudecându-și mai mult de jumătate din totalul inaugurărilor din luna aprilie. Lista este continuată de Mega Image, care a inaugurat șase unități și de Carrefour, care a bifat o singură deschidere.
Dintre cele nouă unități inaugurate de Profi, cinci funcționează în formatul Loco, dedicat zonei rurale. Formatele standard, respectiv City și-au mărit portofoliul cu câte două magazine în luna aprilie. Prin aceste deschideri, reţeaua naţională a retailerului controlat de fondul de investiţii Enterprise Investors a ajuns la 391 de magazine, operate în 188 de localități. Față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul unităților a crescut cu aproape 100.
Retailerul belgian Mega Image a inaugurat șase unităţi, cinci în formatul de proximitate Shop&Go şi unul în format standard. Parte a grupului Delhaize, Mega Image deține în prezent în România o rețea care cuprinde 472 magazine, operate sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești, dar și o platformă de comerț online dezvoltată în parteneriat cu eMag. Până luna trecută, lista era continuată de AB Cool Food, magazinul specializat de produse congelate al belgienilor, închis la 3 ani de la inaugurare.
Carrefour a bifat şi el o nouă deschidere, inaugurând al treilea supermarket din Craiova, Market Craiova Piața Centrală. Odată cu această deschidere, reţeaua Carrefour Market s-a extins la 108 unităţi. Pe lângă acestea, Carrefour mai deține la nivel național și 29 hypermarketuri Carrefour, 43 magazine de proximitate Express, 10 magazine de proximitate Contact și un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro.
Pentru analize mai detaliate privind expansiunea retailerilor internaţionali pe plan local accesaţi aplicaţia interactivă Universul de Retail: www.universulderetail.ro.





