Bilanț Kaufland în ultimii 20 de ani: peste 15 mld. lei investiți în România

Pe 13 octombrie 2005, Kaufland deschidea primul magazin din România, în cartierul Colentina din București. Două decenii mai târziu, compania este unul dintre cei mai mari angajatori privați, cu o echipă de aproximativ 18.000 de angajați, o rețea de 193 de magazine în toate județele țării, două centre logistice și două sedii administrative. În acești 20 de ani, Kaufland a investit peste 15,6 miliarde de lei în economia locală și a contribuit cu peste 6,3 miliarde de lei la bugetul de stat sub formă de taxe și impozite, doar în ultimii zece ani. Bilanț Kaufland în ultimii 20 de ani: peste 15 mld. lei investiți în România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro

Potrivit unui studiu realizat cu sprijinul iSense Solutions, peste 9 din 10 români sunt familiarizați cu brandul Kaufland, pe care îl asociază cu stabilitatea și încrederea. Clienții apreciază cel mai mult raportul calitate-preț, promoțiile atractive, gama variată de produse și implicarea activă în comunitate. Românii îl descriu ca locul unde găsesc tot ce au nevoie pentru casă, economisesc timp și bani și pot participa la inițiative de protejare a mediului, precum reciclarea. Pentru mulți, Kaufland este deja parte din rutina zilnică și din momentele importante ale familiei.

„Mai presus de cifre, acest moment aniversar este despre oamenii alături de care am crescut – clienți, colegi, parteneri, comunități. În cei 20 de ani, am învățat că succesul unui business se construiește pe încredere, colaborare și implicare. Angajamentul nostru pentru România rămâne ferm: vom continua să investim, să creăm locuri de muncă, să devenim mai buni și să fim un partener de încredere pentru fiecare român”, a declarat Marco Hößl, Director General Kaufland România și Republica Moldova.

Kaufland marchează două decenii de activitate cu o campanie aniversară dedicată clienților din întreaga țară, cu promoții, activări și surprize speciale. Între 1 august-31 octombrie 2025, clienții care fac cumpărături de minimum 500 lei într-o lună și scanează Kaufland Card pot câștiga unul dintre cele 2.300 vouchere în valoare de 500 lei. La fiecare 500 lei cheltuiți, se acordă o șansă de câștig. Premiile se acordă lunar, prin tragere la sorți, cu patru câștigători pentru fiecare magazin.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de 193 de magazine în România.

Kaufland România a încheiat anul fiscal 2024 cu o cifră de afaceri de 19,5 miliarde de lei, în creștere cu 7% raportat la anul precedent, și cu un profit de 1,15 miliarde de lei, avansul față de anul precedent fiind de 33%.

Valer Hancaș, Kaufland România: Vom încerca să deschidem zece magazine în 2025. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Valer Hancaș, Kaufland România: Vom încerca să deschidem zece magazine în 2025
Mizând pe o politică competitivă în ceea ce privește prețurile, pe prospețime și sortimente locale, Kaufland România a încheiat anul fiscal...
Marco Hoessl CEO Kaufland Romania & Moldova planurile retailerului pentru Romania. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Planurile Kaufland România într-un peisaj hipercompetitiv
Patru-cinci miliarde de euro – acesta este bugetul alocat de grupul Schwarz pentru dezvoltarea businessului Kaufland din România în ultimii 20 de...
Kaufland dublează valoarea garanției SGR. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Kaufland dublează valoarea garanției SGR
Kaufland România desfășoară, în perioada 13-15 ianuarie, cea de-a doua ediție a campaniei care încurajează reciclarea, oferind recompense...
Kaufland, investitii in actiuni ESG pe plan local in 2023
Kaufland România, investiții de peste 63 mil. euro în inițiative de ESG în 2023
Kaufland România a investit peste 63 de milioane de euro în inițiative de ESG în 2023, potrivit Raportului de sustenabilitate aferent anului...
Bilanțul Kaufland la 18 ani după primul magazin deschis în România
Bilanțul Kaufland la 18 ani după primul magazin deschis în România
La 18 ani de la intrarea pe piața din România, Kaufland a devenit un jucător dominant în sectorul de retail, fiind la finalul anului trecut pe...
Kaufland România pune la bătaie peste 300 de milioane de euro pentru investiții în 2023
Kaufland România pune la bătaie peste 300 de milioane de euro pentru investiții în 2023
Kaufland alocă un buget de peste 300 milioane de euro pentru investiții pe plan local pentru anul acesta. Bugetul este în linie cu investițiile...