Bakery Café and Deli Kitchen, cea mai nouă „invenție” Albert Heijn

Retailerul Albert Heijn, deținut de grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, a inaugurat recent un concept store in-store, într-o locație din Amsterdam, care presupune funcționarea unei cafenele-restaurant în interiorul magazinului.

Conceptul se numește Bakery Café and Deli Kitchen și a fost lansat în magazinul XL Gelderlandplein Albert Heijn din Amsterdam, urmând ca acest proiect să fie implementat și în alte zeci de locații ale retailerului.

Astfel, cumpărătorii care intră în magazin se pot opri la cafeneaua-restaurant de unde pot achiziționa diverse preparate. De la cafenea se pot servi cafea, ceai, băuturi reci sau sandvișuri proaspete, iar restaurantul are o ofertă foarte diversificată. Mai mulți bucătari prepară pe loc pizza, salate sau diferite preparate la grătar, iar produsele pot fi luate pentru acasă.

„Modelele tradiționale de alimentație se schimbă tot mai mult, iar consumatorii aleg să se hrănească la serviciu sau chiar pe stradă, în mers. Odată cu lansarea acestui proiect facem un pas important în combinarea cumpărăturilor din retail cu cele de servire a hranei gata peparate”, declară Marit van Egmond, director comercial al Albert Heijn.

Ahold Delhaize este unul dintre cele mai mari grupuri de retail la nivel internațional, deținând 6.556 de unități comerciale în 11 țări și a încheiat anul 2016 cu un avans de 2,1% fațã de anul precedent, pânã la 62,33 miliarde de euro.

Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize este prezent și în România, unde deține rețeaua de magazine Mega Image. Ahold Delhaize a raportat o creștere de 3,8% a vânzărilor pe Europa Centrală și de Sud-Est – regiune care cuprinde Cehia, România, Grecia și Serbia – în al patrulea trimestru din 2016 față de Q4 din 2015, până la 1,45 miliarde de euro.

În ceea ce privește rezultatele pentru întregul an 2016, Ahold Delhaize a înregistrat la nivelul regiunii noastre o cifră de afaceri de 5,55 miliarde de euro, în creștere cu 8,1% la rate de schimb constante față de anul 2015.

Sursa foto: Nieuws.ah.nl    

Lidl fură startul pe piața de discount din Estonia
Lidl fură startul pe piața de discount din Estonia
Discounterul german Lidl a inaugurat primele magazine din Estonia, țara cu numărul 31 pe lista expansiunii la nivel global, scrie...
Mondelēz, din nou pe drumul cel bun după rezultatele din T2
Mondelēz, din nou pe drumul cel bun după rezultatele din T2
Mondelēz, unul dintre cei mai importanți jucători din piața de dulciuri, a revenit pe drumul cel bun după rezultatele raportate pentru...
Un nou magazin Gerovital în București
Un nou magazin Gerovital în București
Producătorul de cosmetice Farmec a inaugurat un nou magazin în Capitală. Magazinul Gerovital din cadrul centrului comercial Cocor este o relocare...
Bakery Café and Deli Kitchen, cea mai nouă „invenție” Albert Heijn
Bakery Café and Deli Kitchen, cea mai nouă „invenție” Albert Heijn
Retailerul Albert Heijn, deținut de grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, a inaugurat recent un concept store in-store, într-o locație din...