Amazon Go își deschide porțile pentru publicul larg

Amazon, cel mai important retailer online la nivel mondial, a deschis oficial porțile conceptului Amazon Go, primul magazin fără casieri, în Seattle, în apropierea sediului central al companiei. Magazinul, care a fost inaugurat la finalului anului 2016 și ale cărui servicii au fost testate pentru început doar de angajații companiei, se va adresa și publicului larg începând cu această lună. Amazon Go ar fi trebuit să își deschidă porțile în ianuarie 2017, însă compania a amânat acest moment pentru un an. Amazon Go își deschide porțile pentru publicul larg

Conceptul de magazin Amazon Go are ca inovație principală tehnologia  “Just walk out” care permite cumpărătorilor să pună produsele în plasă și, odată finalizate cumpărăturile, pur și simplu să iasă din magazin. Cum funcționează însă această tehnologie? Cumpărătorii pot cumpăra toate produsele pe care și le doresc prin utilizarea aplicației Amazon Go, prin care li se va retrage din cont valoarea coșului de cumpărături. Clienții care vor dori să cumpere din Amazon Go vor trebui să își instaleze aplicația dedicată pe telefoanele lor și să furnizeze Amazon o serie de informații. Ulterior, vor scana un cod QR pentru a intra în magazin. Traseul lor prin magazin va fi monitorizat de camere și senzori, care vor urmări ce produse adaugă în coș respectivii clienți. După ce și-au finalizat cumpărăturile, clienții pot părăsi magazinul, plata fiind realizată automat.

Amazon Go are 167 de mp și comercializează preponderent alimente din categoria food to go, produse gata preparate și kituri pentru mese.

Pentru moment, Amazon nu are în plan extinderea tehnologiei disponibile în Amazon Go la o scară largă, în ciuda cerințelor exprimate de publicul larg.

 


 

Amazon va intra în Irlanda cu un magazin online propriu
Amazon va intra în Irlanda cu un magazin online propriu
Amazon a anunțat că intenționează să lanseze anul viitor un magazin online dedicat Irlandei – Amazon.ie – pentru o experiență de...
Amazon a câștigat anul trecut 581 euro pe secundă
Amazon a câștigat anul trecut 581 euro pe secundă
Gigantul online Amazon a câștigat anul trecut 581 de euro pe secundă, mai mult decât rivalii chinezi Alibaba și Pinduoduo împreună, arată...
Amazon încearcă să „resusciteze” brandul Amazon Fresh cu noi investiții
Amazon încearcă să „resusciteze” brandul Amazon Fresh cu noi investiții
Gigantul online Amazon intenționează să investească sume importante în divizia de magazine fizice, care operează sub brandul Amazon Fresh,...
Amazon oprește expansiunea conceptului Fresh în Marea Britanie
Amazon oprește expansiunea conceptului Fresh în Marea Britanie
Amazon a decis să oprească expansiunea rețelei de magazine Fresh în Marea Britanie, în contextul în care vânzările înregistrate de aceste...
Amazon ia în calcul livrarea de alimente pentru alte supermarketuri
Amazon ia în calcul livrarea de alimente pentru alte supermarketuri
Începând de anul viitor, gigantul Amazon plănuiește să livreze alimente pentru alte lanțuri de supermarketuri, atât în Europa continentală,...
Go Grocery, cea mai nouă inovație marca Amazon
Go Grocery, cea mai nouă inovație marca Amazon
La doi ani după lansarea primului lanț de magazine fără casieri sau puncte de checkout, Amazon a deschis porțile primei unități de retail...