Purcari cumpără pachetul majoritar de acțiuni al unei crame din Bulgaria
Purcari Wineries, producătorul vinurilor Purcari, a achiziționat 76% din acțiunile cramei Angel’s Estate Winery din Bulgaria, anunță compania.
Angel’s Estate este o cramă localizată lângă Stara Zagora, în una dintre cele mai importante regiuni vinicole din Bulgaria, Thracian Lowlands. Crama deține o suprafață de circa 100 de hectare de viță de vie și o producție anuală ce depășește un million de sticle, incluzând unele dintre cele mai cunoscute branduri de vin din Bulgaria, printre care Angel și Stallion.
Ca parte a tranzacției, actualii proprietari ai Angel’s Estate vor păstra 24% din acțiunile cramei și vor continua să contribuie la dezvoltarea afacerii.
“Achiziția Angel’s Estate este un pas strategic pentru realizarea viziunii noastre de a deveni campionul vinicol incontestabil în Europa Centrală și de Est, acționând ca un consolidator al acestei industrii fragmentate. Urmărim, de asemenea, să dezvoltăm activitatea la export a Angel’s Estate”, a precizat Eugen Comendant, COO al Purcari Wineries.
Purcari Wineries a raportat o cifră de afaceri de 123,9 milioane de lei pentru primele șase luni ale acestui an, bifând un avans de 16% față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania a înregistrat o performanță puternică și la capitolul profitabilitate, marja EBITDA și a profitului net pentru primul semestru ajungând la 31% și respectiv 17%, astfel demonstrând reziliență la presiunile inflaționiste.
Purcari Wineries Plc, proprietarul brandurilor Purcari, Crama Ceptura, Bostavan și Bardar, reprezintă unul dintre cele mai mari grupuri de vinuri și brandy din Europa Centrală și de Est. Grupul gestionează în jur de 1.350 de hectare de podgorii și operează cinci platforme de producție în România și Moldova. Grupul este lider în segmentul de vinuri premium din România, cu o cotă de circa 30%, și cel mai mare exportator de vin din Moldova, livrând în peste 40 de țări. Din februarie 2018, grupul este listat la Bursa de Valori București.