Sole Mizo își ia Director Comercial cu experiență de peste 30 de ani în industrie

Petru Tranculov, manager cu experiență de peste 30 de ani în industria lactatelor se alătură companiei de distribuție de produse lactate și mezeluri Sole Mizo România, în poziția de Director Comercial. Sole Mizo își ia Director Comercial cu experiență de peste 30 de ani în industrie

Anterior, Petru Tranculov a lucrat timp de trei ani în cadrul Nada, unul dintre principalii jucători pe piața de lactate și sucuri de fructe în Arabia Saudită.

“Am lucrat cu Petru în cadrul companiei FrieslandCampina și mă bucur ca a acceptat propunerea mea de a mă sprijini pe parte comercială. Este un profesionist și sunt convins că va ajuta compania să treacă la un nou nivel de dezvoltare. Avem multe proiecte noi și lansări de produse și am strâns o echipă de profesioniști care să mă sprijine în atingerea obiectivelor propuse” a declarat Nicolae Liviu Blaga, CEO Sole Mizo România.

Sole Mizo România este o companie specializată în distribuṭia de produse  lactate (Sole, Mizo) și mezeluri (Pick, Delhus, Ringa). Compania face parte din grupul Bonafarm Ungaria, din acest grup facând parte Sole Mizo Zrt și Pick Szeged Zrt. Compania este activă în România din anul 2008, având două centre logistice în Timișoara și București.

Irina Siminenco
Sustenabilitatea, punct-cheie în strategia de business Nestlé
Pentru Nestlé, sustenabilitatea este un termen cu istorie lungă, integrat în strategia de business la nivel de grup. „Trebuie să fii vizionar,...
Ferma regenerativa Sol si Suflet antreprenoriat fondatorii Sol Si Suflet Afla mai multe pe revistaprogresiv.ro.
Sol și Suflet, pionierat în agricultura regenerativă organică
La trei ani de la momentul zero, Ferma Sol și Suflet, un pionier în agricultura renegerativă din România, a ajuns la un model de producție...
O luptă pentru readucerea volumelor pe trend pozitiv în piața laptelui
O luptă pentru readucerea volumelor pe trend pozitiv în piața laptelui
2023 a venit cu o premieră în industria lactatelor, categoria lapte fiind beneficiarul principal. În luna mai a fost parafat acordul voluntar...
Sol și Suflet, prima fermă regenerativă din România, lansează magazin online
Sol și Suflet, prima fermă regenerativă din România, lansează magazin online
Sol și Suflet, prima fermă regenerativă, fondată de Institutul de Cercetare în Permacultură din România (ICPR) cu sprijinul Kaufland...
Cafeaua, o categorie în care premiumizarea dă tonul creșterii
Cafeaua, o categorie în care premiumizarea dă tonul creșterii
În fața unui consumator tot mai sofisticat, piața cafelei din România se adaptează cu rapiditate. Deși la nivel de consum pe cap de locuitor...
Sole Mizo își ia Director Comercial cu experiență de peste 30 de ani în industrie
Sole Mizo își ia Director Comercial cu experiență de peste 30 de ani în industrie
Petru Tranculov, manager cu experiență de peste 30 de ani în industria lactatelor se alătură companiei de distribuție de produse lactate și...