Roxana Tisăianu preia o poziție regională în cadrul Coca Cola Company

Roxana Tisăianu, managerul care a ocupat în ultimul an poziția de Director General pentru divizia Health în cadrul Reckitt Benckiser, s-a alăturat la finalul anului trecut echipei Coca Cola Company, în poziția de Integrated Execution Director pentru Eurasia și Orientul Mijlociu. Roxana Tisăianu preia o poziție regională în cadrul Coca Cola Company

Din această poziție, Roxana este responsabilă atât pentru evoluția capabilităților comerciale în regiune, cât și pentru integrarea tuturor segmentelor ale sistemului Coca-Cola  - echipe globale sau locale, precum și parteneri îmbuteliatori, pentru a avea o strategie unitară și o implementare cât mai bună.

Cu o experienţă profesională de aproape 20 de ani în industria bunurilor de larg consum, Roxana și-a început cariera în cadrul Orkla Foods, apoi s-a alăturat echipei Danone, companie unde a ocupat poziții diverse, atât pe plan local, cât și la nivel internațional. Roxana a coordonat departamentul de trade marketing în Danone România, precum și echipele de vânzări pe zona de proximitate și clienți majori, iar la nivel internațional a ocupat poziția de International Key Account Director (Franța), Development Director Moldova & Adriatics și Global Category & Channel Development Director la Danone Nutricia, în Olanda. În 2020, Roxana s-a alăturat echipei Reckitt Benckiser, când a preluat de la Magyary Lajos poziția de Director General pentru divizia Health.

Roxana Tisăianu este licenţiată a Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din Academia de Studii Economice Bucureşti.

Un nou Country Topline Unit Leader Danone România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Un nou Country Topline Unit Leader Danone România
Lyubomir Spasov a preluat începând cu 1 aprilie funcția de Country Topline Unit Leader Danone România după ce a ocupat anterior poziția de...
schimbari management ceo numiri promovari director piata locala de retail & fmcg femei la conducere business women leadership feminin schimbari de management romania. vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro.
Cele mai importante schimbări de management din industria de retail & FMCG din ultimul an
În ultimul an, industria de retail și FMCG din România a trecut printr-o serie de transformări semnificative la nivel de leadership, ceea ce...
Iuliana Nedelcu_Marketing Senior Director_Coca Cola South Eastern Europe. Promovare la nivel regional in cadrul Coca-Cola Company. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro.
Schimbări în echipa de marketing a Coca-Cola Company
Coca-Cola România, filiala The Coca-Cola Company pe plan local, anunță două schimbări în organizația locală, cu impact și la nivel regional....
Roxana Tisăianu, FrieslandCampina România: Curajul este esențial pentru a crea ceva transformațional
Roxana Tisăianu, FrieslandCampina România: Curajul este esențial pentru a crea ceva transformațional
Deschidere, reziliență, smerenie și curaj. Acestea sunt trăsăturile pe care Roxana Tisăianu le consideră necesare pentru un lider și la care...
Roxana Tisăianu preia o poziție regională în cadrul Coca Cola Company
Roxana Tisăianu preia o poziție regională în cadrul Coca Cola Company
Roxana Tisăianu, managerul care a ocupat în ultimul an poziția de Director General pentru divizia Health în cadrul Reckitt Benckiser, s-a...
Schimbări la conducerea diviziei Health a Reckitt Benckiser
Schimbări la conducerea diviziei Health a Reckitt Benckiser
Reckitt Benckiser a numit-o pe Roxana Tisăianu în poziția de General Manager SEE pentru divizia Health. Roxana Tisăianu ocupă această poziție...