P&G a numit un nou CFO pentru Europa de Sud-Est

Cu 14 ani de experiență în cadrul companiei Procter&Gamble, Rodion Dutca ocupă începând cu luna august poziția de CFO pentru Europa de Sud-Est. Acesta preia portofoliul de la Tuba Bastan, cea care a ocupat această funcție pentru o perioadă de trei ani, din iulie 2019 până în luna august a acestui an. În prezent, Tuba Bastan este Vice-Președinte F&A și CFO pentru Turcia, Caucaz și Asia Centrală. P&G a numit un nou CFO pentru Europa de Sud-Est

„În urmă cu 14 ani, am intrat în biroul din București al Procter & Gamble ca nou angajat. Nu știam la acea vreme cât de interesantă va fi această călătorie și cât de mult mă voi dezvolta ca profesionist și ca individ. Știam însă că am toată determinarea, energia și aspirația pentru lucruri uimitoare. Mă simțeam de neoprit. Aceeași energie, aceeași determinare și aceleași aspirații le-am simțit și pe 1 august, când am pășit din nou pe ușile biroului din București. Acum o făceam în calitate de CFO P&G South-East Europe, o bornă la care nici nu mă gândeam în primele zile ale carierei mele. Un privilegiu și un moment de mândrie să vin în fruntea organizației în care am făcut primii pași în carieră”, declară Rodion Dutca.


Citește și Mariana Kordopati, P&G Europa de Sud-Est: Vom accelera dezvoltarea de produse inovatoare centrate pe consumator


Anterior acestei numiri, Rodion Dutca a fost responsabil timp de doi ani de operațiunile fabricilor P&G din Europa pe segmentele de Hair, Skin și Personal Care din poziția de Senior Finance Director, Produc Supply & Strategic Portfolio Development. 

Procter&Gamble are un centru global de servicii în București, precum și un centru logistic în Timișoara. În aceste unități lucrează peste 1.000 de angajați. Totodată, compania deține două unități de producție la Urlați, ultima fiind deschisă în urmă cu un an în urma unei investiții de tip greenfield în valoare de peste 29 de milioane de lei.

În portofoliul companiei sunt branduri recunoscute precum Always, Ariel, Crest, Fairy, Gillette, Head & Shoulders, Lenor, Olay, Oral-B, Pampers, Pantene, Tide, Aussie și prin produsele sale, P&G ajunge la aproximativ cinci miliarde de oameni din întreaga lume. Comunitatea P&G include operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume.

Sursă foto: Linkedin

Radu Maftei Senior Vice President & Managing Director, Procter & Gamble South East Europe
Radu Maftei, P&G: Noile tendințele ale consumatorilor inspiră creșterea și dezvoltarea piețelor de consum
În ultimii ani, obiceiurile, atitudinile și stilurile de viață ale consumatorilor s-au schimbat dramatic, iar pentru a ține pasul, brandurile...
Radu Maftei, Managing Director, Procter & Gamble South East Europe: De aproape 30 de ani creștem împreună cu România şi cu românii
De aproape 30 de ani creștem împreună cu România şi cu românii
În 2024, P&G va împlini 30 de ani de la începerea operațiunilor pe piața locală. Din 1994 investim constant în țară și suntem mândri...
P&G numește în premieră un român la conducerea regiunii Europa de Sud-Est
P&G numește în premieră un român la conducerea regiunii Europa de Sud-Est
Începând cu 1 iulie, Radu Maftei preia funcția de Senior Vice President pentru Europa de Sud-Est (SEE) în cadrul Procter & Gamble, poziție...
P&G deschide o nouă fabrică la Urlați în urma unei investiții de tip greenfield
P&G deschide o nouă fabrică la Urlați în urma unei investiții de tip greenfield
Procter & Gamble inaugurează o nouă unitate de producție în Urlați, județul Prahova. Fabrica va produce capsule de detergent lichid Ariel PODS...