Ligia Smadu, promovată ca Marketing Manager în cadrul producătorului de carne Carmistin

Grupul Carmistin, unul dintre cei mai mari jucători care activează pe piaţa de carne, a promovat-o pe Ligia Smadu în funcţia de Marketing Manager, fiind responsabilă pentru operațiunile de marketing la nivelul întregului grup. Ligia Smadu, promovată ca Marketing Manager în cadrul producătorului de carne Carmistin

Ligia s-a alăturat echipei Carmistin în urmă cu un an, pe poziția de Senior Brand Manager, anterior lucrând pentru companii importante din piața de carne și preparate din carne, precum Cris-Tim sau Caroli Foods Group. Managerul are o experienţă de aproximativ zece ani în piața bunurilor de larg consum, prima ei experiență profesională fiind în cadrul Macromex.

Ligia Smadu este absolventă a Facultății de Economie, dar și a unui program de master din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Grupul Carmistin a fost fondat în anul 2000 de către antreprenorul Iustin Paraschiv și este un grup cu 100% capital românesc. Grupul Carmistin cuprinde peste 20 de companii specializate, grupate în 4 divizii de producție - pui, porc, vită și agricultură. Principalele companii sunt Avicarvil, Avirom Plus, Avicarvil Farms, Avicarvil Farming, Avicarvil Food&Distribution, Porcellino Grasso, Agrikilti, Carmistin Trading, Carmistin International, Pajo Agriculture, Tracian Beef s.a.

carmistin preluare divizie cargill nutritie animala
Carmistin The Food Company va prelua divizia de nutriție animală din România a Cargill
Carmistin The Food Company, producător de top în industria agroalimentară din România, anunță achiziționarea diviziei de nutriție animală...
La Provincia Oua Bio inaugurare ferma noua
Carmistin deschide cea de-a doua fermă de păsări ouătoare bio și crește cu 50% capacitățile de producție
Carmistin The Food Company a inaugurat o nouă fermă de păsări ouătoare bio, în comuna Viișoara, județul Teleorman, având în plan, în...
Tranzacție pe piața cărnii de pui: proprietarul Ana&Cornel preia Avicola Târgu Jiu
Carmistin targetează piața europeană de retail în urma unor investiții de peste 200 milioane euro
Grupul Carmistin vizează dezvoltarea pe piețele externe și prezența în retailul european, planuri susținute de investițiile importante...
carmistin investitie in fabrica noua la scornicesti olt
Carmistin extinde capacitatea de producție în urma unei investiții de 10 milioane euro
Carmistin a inaugurat la Scornicești, județul Olt, una dintre cele mai mari și moderne ferme de pui deținute de grup, în urma unei investiții...
Carmistin se extinde pe piața ouălor cu un sortiment bio, sub brandul La Provincia
Carmistin se extinde pe piața ouălor cu un sortiment bio, sub brandul La Provincia
După ce în luna februarie a lansat ouăle de la găini vegetariene, La Provincia, brand al grupului Cramistin, extinde portofoliul cu un sortiment...
Ligia Smadu revine în echipa Cris-Tim ca director de marketing
Ligia Smadu revine în echipa Cris-Tim ca director de marketing
Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai mari jucători din piața preparatelor din carne, a numit-o pe Ligia Smadu în funcția de Director de...