Interactiv, evenimentul Progresiv dedicat comunităților locale de business, revine cu o nouă ediție, pe 7-8 mai

Interactiv, evenimentul Progresiv dedicat comunităților locale de retaileri și producători, revine cu o nouă ediție, pe 7 și 8 mai, la Hotel Qosmo, Brașov. Sub tema „Între Reziliență și  Creștere Sustenabilă”, cea de-a 20-a ediție a Interactiv adresează soluții și strategii prin care retailerii independenți pot dezvolta o reziliență solidă în actualul context de piață. Vizual Interactiv

În peisajul actual, în care inflația continuă să-și pună amprenta asupra comportamentului de consum, în care marile lanțuri de retail investesc bugete considerabile în dezvoltare și concepte noi de magazine, discrepanța între performeri și cei care au pierdut lupta este mai vizibilă. Câștigătorii sunt companiile care reușesc să pună cumpărătorul și nevoile acestuia în centrul businessului, care au o strategie de expansiune sustenabilă și cele care țin pasul cu tendințele și noile tehnologii într-o continuă transformare, în care reziliența și puterea de adaptare au făcut diferența de la minus la plus, piața locală de retail rămâne sub semnul schimbării.

Sub tema „Între reziliență și creștere sustenabilă”, cea de-a 20-a ediție Interactiv își propune să prezinte insight-uri și strategii prin care retailerii independenți din piața locală pot dezvolta reziliență în contextul actual de piață astfel încât să își securizeze profitabilitatea și dezvoltarea pe termen lung. Speakeri cu notorietate în industria de retail și FMCG vor aduce informații relevante despre mecanismele de apărare ale consumatorilor în fața instabilității economice, trendurile care își pun amprenta asupra consumatorilor, despre excelența in-store, strategiile de loializare, dar și un status privind Sistemul de Garanție-Returnare și impactul pe care acest proiect de economie circulară îl are în industria de retail.

Interactiv Brașov, două zile de content și networking

Anul acesta, Interactiv vine cu un concept nou prin care ne propunem să creăm cadrul perfect pentru consolidarea parteneriatelor de business. Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile, oferind astfel participanților șansa de a interacționa și de a avea acces la insighturi valoroase privind modele de business reziliente, capabile să se adapteze rapid schimbărilor din industrie.

Pentru înscriere, participanții au la dispozițietrei opțiuni de participare și pot opta pentru varianta cu cazare sau fără cazare. Mai mult, până pe 23 aprilie pot profita de oferta Early Bird. Mai multe detalii despre înscriere și pachetele de participare se regăsesc aici. 

Lansată pe piață în 1999, Revista Progresiv a avut încă de la început ca obiectiv principal facilitarea comunicării și a parteneriatelor între retaileri și furnizorii de bunuri de larg consum, iar evenimentul Interactiv vine ca răspuns la această nevoie din piață. Ajuns la a 19-a ediție, Interactiv este cadrul perfect de socializare între retaileri, furnizori și distribuitori, dar și pentru a dezvolta relațiile de business și a avea acces la cele mai noi produse ale furnizorilor.

Vizual Interactiv
Strategii de creștere în vremuri impredictibile la INTERACTIV Brașov, 7-8 mai
În contextul actual, în care impredictibilitatea este o constantă, în care inflația continuă să-și pună amprenta asupra comportamentului de...
Progresiv le dă întâlnire retailerilor independenți la Interactiv, pe 24 aprilie
Progresiv le dă întâlnire retailerilor independenți la Interactiv, pe 24 aprilie
Interactiv, evenimentul marca Progresiv dedicat retailerilor independenți și comunității antreprenoriale, revine cu cea de-a 19-a ediție. Sub...
Despre transformare și importanța adaptării în retailul local, la Interactiv Cluj-Napoca, pe 27 aprilie
Despre transformare și importanța adaptării în retailul local, la Interactiv Cluj-Napoca, pe 27 aprilie
Interactiv, evenimentul marca Progresiv dedicat comunităților locale de business, revine pe 27 aprilie cu cea de-a 18-a ediție, la Grand Hotel...
Ce discutăm la Interactiv Transilvania și de ce ar trebui să participi la conferința dedicată retailului regional
Ce discutăm la Interactiv Transilvania și de ce ar trebui să participi la conferința dedicată retailului regional
Interactiv, evenimentul Progresiv ce se adresează comunităților regionale de retail & FMCG, le dă întâlnire retailerilor și...
Despre strategiile de creștere în retailul local, la Interactiv Transilvania
Despre strategiile de creștere în retailul local, la Interactiv Transilvania
Interactiv, evenimentul marca Progresiv dedicat comunităților locale de business, revine cu cea de-a 17-a ediție, Interactiv Transilvania....
Despre lecțiile crizei și ce aduce viitorul, la Progresiv Interactiv Râmnicu Vâlcea
Despre lecțiile crizei și ce aduce viitorul, la Progresiv Interactiv Râmnicu Vâlcea
După un an atipic, în care am avut câștigători, dar și pierzători deopotrivă, cea de-a 15-a ediție Progresiv Interactiv, evenimentul de...