INSPIRO revine cu o nouă ediție, “(extra)ordinary”, pe 7 iulie
Cea de-a 12-a ediție a INSPIRO se va desfășura pe 7 iulie, în București, sub tema-umbrelă “(extra)ordinary”, și va aduce în prim-plan poveștile unor oameni care au ales să caute în interiorul lor resursele prin care să genereze o schimbare – a propriei persoane și implicit a universului din jurul lor. Pentru că o simplă decizie luată la un moment dat poate reprezenta esența transformării banalului în ceva absolut grandios.
Un plan de business are de cele mai multe ori cifre “reci” în spate. Un plan de viață are la bază decizii emoționale. INSPIRO este locul în care cele două planuri se întâlnesc, pentru că nu există business fără emoție și nici viață fără cifre.
Sub umbrela “(extra)ordinary”, INSPIRO este un eveniment departe de exceluri și cifre, aproape de oameni și povești motivaționale care reconfirmă un adevăr simplu: poți să faci rai din ce ai, poți să transformi banalul în grandios și cu impact. De la CEO la formatori de opinie, OAMENII INSPIRO împărtășesc experiențe din cele mai diverse și demonstrează că, în spatele unei funcții importante sau unui nume sonor, se află o poveste care te poate inspira.
Speakerii INSPIRO - “(extra)ordinary”
Dacă în business calculele sunt clare, în economia vieții personale, ce riscuri ești dispus să îți asumi? Cum poți planta încă din copilărie semințele pentru o societate mai bună, cum scrii manifestul unui CEO atipic, de ce autenticitatea trebuie să fie în centrul ecuației de creștere în carieră sau importanța noii generații de CEO în creionarea mediului de afaceri viitor sunt doar câteva din întrebările la care vor răspunde speakeri de top în cadrul ediției din acest an a INSPIRO.
- Paul Nuber, Chief Financial Officer Nestlé Rusia și Eurasia
- Marco Hößl, Director General Kaufland România și Republica Moldova
- Cornel Cărămizaru, Managing Director FrieslandCampina Iberia
- Alexandra Rîștariu, Director General Mondelēz România
- Mihai Voicu, General Manager Bergenbier SA
- Andrei Popescu, General Manager Freshful by eMAG
- Corina Rîjniță, Senior Brand Manager Coca-Cola Germany
- Mihaela Nabăr, Director Executiv World Vision România
- Irina Stăncescu, Co-fondator & CEO Pain Plaisir
Ediția cu numărul 12 a INSPIRO are loc la Grădina Forest Face Convention Center, din București. Mai multe detalii despre participare puteți găsi AICI