Companiile care oferă opțiunea de a lucra, chiar și parțial, de acasă, sunt mult mai atractive

Companiile care le oferă angajaților opțiunea de a lucra, chiar și parțial, de acasă, sunt mult mai atractive decât cele care au revenit la programul tradițional de birou de dinainte de pandemie. În consecință, una din tendințele anului 2024 pe piața de recrutare, din perspectiva candidaților, este schimbarea locului de muncă integral la birou cu unul în care munca de acasă este permisă. Sidonia Bodianschi Nestle 002

La patru ani de la pandemia care a provocat, printre altele, o revoluție în domeniul resurselor umane, munca de acasă rămâne unul din principalele motive pentru care candidații optează în favoarea unui angajator sau a altuia, iar mai nou reprezintă una din cauzele cele mai des întâlnite ale schimbărilor de joburi. Pentru mulți profesioniști, flexibilitatea în programul de birou a ajuns să fie mai importantă decât pachetul financiar, iar această tendință dă câștig de cauză angajatorilor care acceptă un mix de până la 50%-50% muncă de acasă cu muncă de la birou.

„La Nestlé avem opțiunea de a lucra hibrid, de acasă sau de la birou, până la jumătate din săptămâna de lucru. Colegii noștri își pot alege zilele în care lucrează de acasă, iar atunci când lucrează de la birou, pot să își aleagă chiar și intervalele orare, desigur în funcție de specificul locului de muncă și a regulamentului intern. Astfel, unii pot lucra cele opt ore cu începere de la primele ore ale dimineții, alții mai târziu, ca să poată duce la sau lua copii de la școală, de exemplu. Ca părinte, este un avantaj uriaș să poți să îți faci jobul și, în același timp, să fii alături de copilul tău. Flexibilitatea programului de lucru oferită de Nestlé ne permite să ne organizăm timpul în funcție de nevoile noastre personale și familiale, fără a compromite performanța profesională”, explică Sidonia Bodianschi, Talent Acquisition Lead Romania Nestlé România.

Productivitatea muncii, principalul argument al angajatorilor care impun munca integral de la birou, este mai mare atunci când angajatul beneficiază de un regim flexibil, în care timpii morți sunt eliminați și toată lumea este orientată către eficiență. Mulți angajați preferă flexibilitatea și autonomia care vine cu munca la distanță. Pentru aceste persoane, integrarea profesional-viață privată a devenit un aspect nenegociabil al satisfacției lor în muncă și al bunăstării generale. Angajații preferă în mod covârșitor munca hibridă.

„Sunt argumente puternice pentru cei ce își caută de lucru într-un oraș cu probleme de trafic și distanțe mari de parcurs, cu un ritm al vieții trepidant și puține opțiuni de relaxare”, punctează Sidonia Bodianschi.

Nestlé avea anul trecut 588 angajați, iar managementul este asigurat preponderent de manageri români, în frunte cu Silvia Sticlea, Country Manager din ianuarie 2022, dar care lucrează pentru companie încă din anul 2001.

Grupul Nestlé este prezent în România din 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se NESCAFÉ, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN.

angajati generatii diferite
Angajații tineri vor un job lipsit de stres, generațiile mai mature caută un sentiment de apartenență
În timp ce reprezentanții generației Z pun mai mare accent pe lipsa presiunii și a stresului, pentru angajații din generația Baby Boomers e mai...
modele de lucru cu productivitate crescuta
Beneficiile săptămânii de lucru de patru zile asupra productivității
Eficiență sporită, angajați mai fericiți și rate mai scăzute ale fluctuației de personal – acestea sunt cele mai importante rezultate ale...
angajati fericiti
Săptămâna de muncă de patru zile în România: cum o aplicăm și avantajele sale
În domeniul dinamic al forței de muncă, căutarea echilibrului între viața profesională și cea personală a condus la noi forme de organizare...
Piața muncii, între flexibilizare și nevoia de venituri mai mari
Piața muncii, între flexibilizare și nevoia de venituri mai mari
Dincolo de a fi cel mai mare angajator din economia locală, retailul este și cel mai atrăgător pentru cei care sunt în căutarea unui loc de...