Sameday lansează aplicația mobilă cu o investiție de peste un milion de euro

Sameday, unul dintre cei mai importanți jucători din pieța de curierat din România, investește peste un milion de euro și lansează aplicația mobilă Sameday App. Sameday lansează aplicația mobilă cu o investiție de peste un milion de euro

Conform studiului Sameday, livrarea coletelor în siguranță, rapiditatea și comunicarea clară cu privire la timpul de livrare preconizat se numără printre cele mai mari așteptări ale clienților în interacțiunea lor cu orice companie de curierat. Cercetarea comandată de Sameday a arătat că 78% dintre respondenți își doresc o aplicație mobilă care să ofere mai mult control și flexibilitate în procesul de livrare. Funcționalitățile cele mai dorite de utilizatori sunt urmărirea în timp real a procesului de livrare, posibilitatea amânării livrării, respectiv prelungirea termenului de păstrare a coletului în easybox.

Sameday a integrat în noua aplicație funcționalități precum urmărirea în timp real pe hartă a traseului coletului (clienții pot urmări locația exactă a coletelor cu până la 2 ore înainte de livrare), plata cu cardul direct din aplicație (deși au optat pentru plata ramburs, clienții au opțiunea de a plăti online comenzile, direct din aplicație), redirecționarea coletelor la easybox sau la altă adresă (clienții pot opta pentru  redirecționarea coletelor către un easybox din apropiere pentru ridicare ulterioară sau la o altă adresă mai convenabilă. Pentru o utilizare facilă, clienții au posibilitatea de a salva multiple adrese de livrare accesând meniul „Adresele mele”), prelungirea perioadei de păstrare a coletului în easybox cu până la 24 de ore (în cazul în care nu-și mai pot ridica coletele de la easybox în timp util, clienții pot prelungi perioada de păstrare a coletelor la easybox direct din aplicație), amânarea livrării cu până la 5 zile (în situațiile imprevizibile în care nu se mai află la adresă pentru a prelua coletul, clienții pot opta pentru a amâna livrarea cu până la 5 zile lucrătoare, în București și, respectiv, 2 zile lucrătoare pentru toate celelalte zone ale țării).

„Sameday App este primul produs lansat de Sameday care se adresează exclusiv consumatorului final și devine un important diferențiator în piața de curierat. Noul produs este menit să îmbunătățească experiența clienților, să crească încrederea în ecosistemul creat de magazinele online și industria de curierat, contribuind astfel la dezvoltarea e-commerce-ului în România”, a declarat Lucian Baltaru, CEO Sameday Group.

Peste 20.000 de magazine online au livrat prin intermediul Sameday în primele 8 luni ale acestui an. În prezent, peste 50% dintre comenzile Sameday au destinația easybox, modalitate de livrare care a devenit un standard în România pentru magazinele online, dar și pentru consumatori. Pe teritoriul României, există peste 3.800 de easybox-uri amplasate în 333 de localități din mediul urban și rural, iar Sameday are în plan în continuare expansiunea rețelei de lockere. În 2023, media zilnică a trimiterilor către lockere este de aproximativ 150.000, iar timpul mediu de ridicare a comenzilor din easybox este de 6 ore.

În 2023, cele mai multe comenzi prin easybox au venit din București, unde au fost livrate aproximativ 6 milioane de colete, cele mai multe fiind înregistrate în sectorul 6. Capitala este urmată de Cluj-Napoca, cu peste 1 milion de colete, apoi orașele Iași, Bacău și Timișoara. Compania de curierat Sameday Group a încheiat anul trecut cu un avans de 28% al afacerilor comparativ cu 2021, depășind pragul de 800 de milioane de lei.

Cu o experiență de 16 ani pe piața din România, o echipă de peste 4.500 de angajați și parteneri și o infrastructură digitală integrată, Sameday este prezentă în România, Ungaria și Bulgaria, oferind atât servicii de livrare door-to-door, cât și livrare în peste 3.800 de lockere easybox.

Investiții de peste 300 de milioane de lei, planurile Sameday Group în 2024
Investiții de peste 300 de milioane de lei, planurile Sameday Group în 2024
Sameday, prima companie de curierat din România care s-a extins în afara granițelor, a încheiat 2023 cu o creștere a veniturilor la nivel de...
Sameday easyway, un nou serviciu adresat persoanelor fizice pentru trimiterea coletelor
Sameday easyway, un nou serviciu adresat persoanelor fizice pentru trimiterea coletelor
Sameday, unul dintre principalii jucători din piața de curierat, deschide rețeaua easybox pentru trimiterile efectuate de persoanele fizice, prin...
Sameday lansează serviciul de retur la orice easybox
Sameday lansează serviciul de retur la orice easybox
Compania românească de curierat Sameday pune la dispoziția comercianților online și clienților acestora serviciul de retur la...
Sameday Group, afaceri în creștere cu 28% în 2022
Sameday Group, afaceri în creștere cu 28% în 2022
Compania de curierat Sameday Group a încheiat anul trecut cu un avans de 28% al afacerilor comparativ cu 2021, depășind pragul de 800 de milioane...