Heineken raportează o revenire a vânzărilor
Producătorul olandez Heineken a raportat o revenire "graduală" a vânzărilor, dar rezultatele pentru prima jumătate a anului arată o scădere cu 16,4% a veniturilor companiei față de precedenta raportare. În aceeași perioadă, profitului operațional s-a înjumătățit (-52,5%).
Vânzările au fost cel mai puternic afectate de măsurile de izolare luate în Mexic, Africa de Sud și Singapore; pe de altă parte, regiunea cea mai puțin afectată a fost Asia, unde Vietnam a obținut rezultate peste așteptări, potrivit FoodBev.com.
Brandul Heineken a înregistrat un minus de 2,5%, în vreme ce Heineken 0.0 a avut creșteri de două cifre pe toate piețele.
"Prima jumătate a anului a fost definită de provocări nemaiîntâlnite, iar eu sunt extrem de mândru de angajații noștri din toată lumea, care s-au adaptat extrem de repede la această nouă realitate", a declarat Dolf van de Brink, CEO și Președinte al board-ului Heineken.
Adaugă comentariu nou