Kaufland România susține programul de voluntariat Our Big Day Out

În prag de Sărbători, Kaufland România se alătură programului Our Big Day Out, unul dintre cele mai longevive programe de voluntariat 100% din România, și donează  85.000 de produse pentru pachetele pe care voluntarii le pregătesc pentru copii din centre de plasament, vârstnici din aziluri, persoane aflate în situații de risc și comunități defavorizate.  Kaufland România susține programul de voluntariat  Our Big Day Out

Cele 85.000 de produse pe care Kaufland le donează cuprind alimente, rechizite, îmbrăcăminte și alte produse necesare traiului de zi cu zi, pentru ca magia Sărbătorilor să ajungă și la cei mai puțin norocoși, pentru care orice ajutor în această perioadă înseamnă enorm.

Produsele compun 2400 din cele peste 5000 de pachete ce vor fi distribuite în total de voluntarii de la Our Big Day Out în București și alte 11 județe din tară, precum Ilfov, Prahova, Hunedoara, Olt, Brașov, Satu Mare, Ialomița, Constanța, Dâmbovița, Vaslui și Covasna. 

Având o imensă apreciere pentru cei aproape 200 de voluntari Our Big Day Out, a căror misiune de implicare în comunitate se identifică cu cea a companiei - aceea de a facilita întâlnirea dintre omul capabil și omul vulnerabil, și care petrec peste 10.000 de ore pentru organizarea, pregătirea și livrarea pachetelor, Kaufland România suportă toate costurile aferente siguranței lor în activitatea de depozit, unde se pregătesc toate cadourile. Astfel, compania asigură protecția voluntarilor, punând la dispoziția acestora teste antigen pentru testarea la un interval de două zile, măști, mănuși, precum și nebulizarea spațiului generos oferit proiectului de către Universitatea Politehnică, alături de toate celelalte produse de dezinfectare necesare.

„Anul acesta de Crăciun, suntem poate mai singuri ca niciodată, de aceea oamenii, în special cei vulnerabili, trebuie să simtă că cineva le este alături în momente dificile, în care grijile pot fi copleșitoare. La Kaufland credem cu tărie că implicarea face diferența și profităm de fiecare ocazie care poate să aducă o schimbare în viețile celor din comunitățile defavorizate”, a spus Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România.

 

Banca de alimente
Banca Locală de Alimente Sector 6 – Gustul solidarității zi de zi
Într-o lume în care se aruncă prea mult și se ajunge prea greu la cei care au nevoie, Banca Locală de Alimente Sector 6 a apărut ca un răspuns...
Marco Hoessl CEO Kaufland Romania & Moldova planurile retailerului pentru Romania. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Planurile Kaufland România într-un peisaj hipercompetitiv
Patru-cinci miliarde de euro – acesta este bugetul alocat de grupul Schwarz pentru dezvoltarea businessului Kaufland din România în ultimii 20 de...
Kaufland dublează valoarea garanției SGR. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Kaufland dublează valoarea garanției SGR
Kaufland România desfășoară, în perioada 13-15 ianuarie, cea de-a doua ediție a campaniei care încurajează reciclarea, oferind recompense...
Kaufland, investitii in actiuni ESG pe plan local in 2023
Kaufland România, investiții de peste 63 mil. euro în inițiative de ESG în 2023
Kaufland România a investit peste 63 de milioane de euro în inițiative de ESG în 2023, potrivit Raportului de sustenabilitate aferent anului...
Marco Höβl, Kaufland:„Am accelerat ritmul investițiilor sustenabile în trei direcții clare”
Marco Höβl, Kaufland: „Am accelerat ritmul investițiilor sustenabile în trei direcții clare”
Sustenabilitatea joacă un rol esențial pentru Kaufland și, pentru că orice viziune necesită consecvență, anul 2023 a consolidat direcțiile...
Bilanțul Kaufland la 18 ani după primul magazin deschis în România
Bilanțul Kaufland la 18 ani după primul magazin deschis în România
La 18 ani de la intrarea pe piața din România, Kaufland a devenit un jucător dominant în sectorul de retail, fiind la finalul anului trecut pe...