Verdino investește 4 milioane de euro în producția și dezvoltarea unei noi game

Verdino a anunțat recent investiții de 4 milioane de euro în dezvoltarea brandurilor din portofoliu (Verdino, Unfished și Green Course) și a liniilor de producție. Investițiile vizează și dezvoltarea unei noi game, respectiv produse panetate și snack-uri gata de consum, având gustul și consistența similare preparatelor din pui. Verdino investește 4 milioane de euro în producția și dezvoltarea unei noi game

La jumătatea acestui an, brandurile Unfished și Green Course au fost transferate de la Prefera Foods la Verdino Foods. Integrarea celor două branduri în portofoliul Verdino Green Foods a presupus și lansarea unor noi produse vegane, atât pentru categoria de pește, cât și pentru zona de ready meals.

Citește AICIinterviul acordat de Raul Ciurtin, fondatorul Prefera Foods și Verdino Foods, pentru Progresiv: "Transfer de business și focus pe exporturile de alternative vegetale, pariul Verdino Green Foods". 

„Odată cu preluarea brandurilor Unfished (conserve de ton vegetal, salate și paste tartinabile, alternative la ton și somon) și Green Course (mâncăruri vegetale Ready to Eat), ne-am concentrat anul acesta pe dezvoltarea accelerată a portofoliului, având ca obiectiv acoperirea unor segmente de piață în care vedem potențial extins pe termen lung, atât în România, cât și la nivel internațional. Investițiile în inovație și în liniile de producție ne-au permis să lansăm în această toamnă o gamă diversificată plant-based, panetate și fileuri ca de pui și de pește, fresh, dar și congelate, și specialități - produse ce reprezintă o noutate absolută pentru piața din România (somonul vegetal afumat feliat, ton la borcan, ton și somon tip sashimi, toate plant-based). Ne-am asumat rolul de pionieri în domeniu și de educare a pieței, inovăm constant și, prin varietatea de produse, le oferim consumatorilor ocazia să încerce și să asimileze cât mai multe tipuri de preparate plant-based”, a declarat Raul Ciurtin, Fondator Verdino Green Foods.

În prezent, brandurile Verdino sunt disponibile atât în România, cât și pe mai multe piețe din Europa, spre exemplu Germania.

„Avem ambiții mari, dar în funcție de ce vom reuși să facem, respectiv de abilitatea de a ne lista în rețelele de retail din Germania, vizăm ca în câțiva ani exporturile, în special cele în Germania, să reprezinte peste 80% din businessul Verdino Green Foods. Alte țări unde ne uităm să facem lucruri semnificative începând cu acest an sunt Marea Britanie, Elveția și Olanda. Dublarea businessului ar veni din extinderea categoriei și intrarea pe piețele din Europa, dar acest lucru depinde de cât de repede reușim să ne listăm în rețelele străine. Vorbim de o muncă și resurse semnificative în spate. Doar în ultimii ani, pe portofoliile vegane, am investit peste 3 milioane de euro în dezvoltarea produselor pe care acum începem să le punem în piață. Trebuie să investim în marketing, să le arătăm consumatorilor, chiar și restaurantelor sau retailerilor, cum pot fi integrate produsele noastre", povestea Raul Ciurtin în interviul acordat Progresivîn urmă cu câteva luni. 

Verdino Green Foods a bugetat o cifră de afaceri de 7 milioane euro pentru 2024
Verdino Green Foods a bugetat o cifră de afaceri de 7 milioane euro pentru 2024
Aflat în proces de restructurare a facilităților de producție, producătorul Verdino Green Foods vrea să își consolideze poziția la nivel...
Raul Ciurtin vinde Prefera Trading pentru 3,25 mil. euro
Raul Ciurtin vinde Prefera Trading pentru 3,25 mil. euro
Prefera Foods, companie controlată de antreprenorul Raul Ciurtin, a vândut firma Prefera Trading SRL către grupul Morad pentru 3,25 milioane de...

Verdino este în prezent lider regional ce oferă alternative sustenabile la produsele din carne, pe bază de proteine de mazăre. Compania a fost înființată în 2019 de către Raul Ciurtin și Eberhart Răducanu, iar investiția inițială în brandul Verdino s-a ridicat la trei milioane de euro.

Vezi și: Plant-based, era unei noi generații de produse

Plant-based, era unei noi generații de produse
Plant-based, era unei noi generații de produse
Chiar dacă pentru mulți consumatori carnea și lactatele reprezintă alimente de bază, tiparele de consum sunt în schimbare și producătorii fac...
Transfer de business și focus pe exporturile de alternative vegetale, pariul Verdino Green Foods
Transfer de business și focus pe exporturile de alternative vegetale, pariul Verdino Green Foods
După trei ani în care companiile fondate de antreprenorul român Raul Ciurtin au dezvoltat alternative vegetale la produsele din carne sau pește,...
Transfer de business: Verdino Green Foods preia două branduri Prefera Foods
Transfer de business: Verdino Green Foods preia două branduri Prefera Foods
După trei ani în care companiile fondate de antreprenorul român Raul Ciurtin au dezvoltat alternative vegetale la produsele din carne sau pește,...
Verdino atrage un nou investitor și vizează extinderea la nivel global
Verdino atrage un nou investitor și vizează extinderea la nivel global
Verdino Green Foods, unul dintre jucătorii importanți din Europa Centrală și de Est în industria alternativelor la proteina animală, își...