Vânzările Essity la nivel global au crescut cu 8% în Q1

Compania suedeză Essity a raportat un avans mediu al vânzărilor de 8% în primul trimestru din 2020, cu precizarea că în luna martie vânzările au crescut cu 20%. Profitul operațional înainte de amortizare s-a majorat cu 67%, ajungând la 5,33 miliarde de coroane (528 milioane de dolari), arată raportul financiar publicat de producătorul suedez. Vânzările Essity la nivel global au crescut cu 8% în Q1

”Vânzările din lunile viitoare vor suferi, ca urmare a stocurilor făcute de cumpărători în martie, iar vânzările din zona de igienă profesională vor scădea, pe fondul unei industrii turistice și de HoReCa puternic lovite de pandemie”, au afirmat reprezentanții Essity.

Pe de altă parte, ei estimează că pe termen lung pandemia va duce la o cerere sporită de produse de igienă, ca de exemplu cele destinate mâinilor.

Reprezentanții companiei declarau în martie că toate fabricile operează la capacitate maximă, pentru a face față cererii foarte mari pentru toate produsele, dar mai ales pentru hârtie igienică.

Essity este cel de-al doilea producător mondial de produse de hârtie, cum ar fi servețele sau hârtie igienică, având în portofoliu branduri precum Zewa, Lotus, Edet, Tempo sau Vinda. De asemenea, este lider global în sectorul produselor de igienă profesionale, reunite sub brandul Tork.

Compania suedeză, ai cărei competitori sunt Procter&Gamble și Kimberly-Clark, spune că măsurile luate pentru limitarea pandemiei ridică un semn de întrebare asupra rezultatelor financiare viitoare.

Aquila achiziționează compania ungară Kitax Kft pentru 14 mil. euro. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Aquila achiziționează compania ungară Kitax Kft pentru 14 mil. euro
Aquila, lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova,...
analiză vânzări retail semestrul întâi din 2024
Reducerea prețurilor restabilește vânzările volumice
2024 ar putea fi anul în care vânzările înregistrate de retailerii din România ar putea atinge nivelul prepandemic, adică rezultatele din 2019....
Prosoapele de hârtie, alese în defavoarea lavetelor textile. Cum arată piața hârtiei de uz casnic
Prosoapele de hârtie, alese în defavoarea lavetelor textile. Cum arată piața hârtiei de uz casnic
Evaluată la peste 350 de milioane de euro pe an, piața hârtiei de uz casnic înregistrează o ușoară creștere, de la an la an. Conform...
Produsele din hârtie, teren de confruntare între branduri și mărcile private
Produsele din hârtie, teren de confruntare între branduri și mărcile private
Piața locală a produselor de hârtie, evaluată la peste 300 de milioane de euro, este una extrem de competitivă, în care se dă „o bătălie...
Producătorul Zewa speră ca statul român să asigure buna circulație a mărfurilor
Producătorul Zewa speră ca statul român să asigure buna circulație a mărfurilor
În contextul răspândirii pandemiei de coronavirus (COVID 19) și în România, reprezentanții Essity, producătorul Zewa, spun că se așteaptă...
Strategiile brandurilor de hârtie pentru valorizarea unei categorii „commodity”
Strategiile brandurilor de hârtie pentru valorizarea unei categorii „commodity”
Produsele din hârtie reprezintă o categorie “commodity”, însă brandurile active în piață pot crea și o conexiune cu consumatorul la nivel...