Scumpirea traiului zilnic, principalul motiv de îngrijorare pentru tinerii români

Românii din generațiile Millennials și Z se așteaptă la înrăutățirea situației economice și a contextului sociopolitic în acest an, principalul lor motiv de îngrijorare fiind legat de scumpirea traiului zilnic, arată studiul Deloitte Global Millennial and Gen Z Survey 2022. Scumpirea traiului zilnic, principalul motiv de îngrijorare pentru tinerii români

Concret, 59% dintre Millennials și 49% dintre cei din Generația Z se așteaptă la înrăutățirea condițiilor economice și a contextului sociopolitic (55%, respectiv 45%) în acest an, procente în creștere cu cel puțin zece puncte comparativ cu anul trecut. Costul tot mai ridicat al vieții de zi cu zi reprezintă preocuparea pentru 51% dintre Millennials și 32% dintre cei din Generația Z. Cu toate acestea, tinerii români spun că își pot susține fără dificultate cheltuielile lunare (63% dintre Millennials și 57% din Generația Z), în timp ce media globală este mai redusă (55%, respectiv 47%).

Aceste perspective îi determină să fie mai prudenți în privința locului de muncă, astfel că ponderea celor care vor să rămână în aceeași companie mai mult de cinci ani a crescut în ultimul an de la 32% la 41% în cazul Millennials și de la 21% la 42% în rândurile Generației Z. Totodată, numărul celor care vor să plece mai devreme de doi ani a scăzut de la 44% la 28%, respectiv de la 39% la 29%.,

Reprezentanții Generației Z din România sunt optimiști și cu privire la pensionare, 55% fiind încrezători că vor avea un venit confortabil în acel moment, în timp ce doar 46% dintre Millennials au această convingere. La nivel global, media este de doar 41% în ambele cazuri.

Pe de altă parte, proporția românilor care sunt stresați în cea mai mare parte a timpului s-a redus față de anul trecut cu zece puncte procentuale în cazul Millennials, la 34%, și cu trei puncte procentuale, la 48%, pentru Generația Z.

Mai multă prudență în privința locului de muncă

Motivele care stau la baza alegerii angajatorului diferă de la o generație la alta. Pentru Millennials, cel mai mult contează echilibrul dintre activitatea profesională și viața personală (44%) și oportunitățile de dezvoltare (37%), iar cei din Generația Z sunt mai interesați de salariu și alte beneficii financiare (31%) și de flexibilitatea programului de lucru (28%).

Deloitte: Românii din generațiile Millennials și Z rămân îngrijorați din cauza costului vieții
Deloitte: Românii din generațiile Millennials și Z rămân îngrijorați din cauza costului vieții
Costul vieții de zi cu zi rămâne principalul motiv de îngrijorare pentru tinerii români (43% dintre Millennials și 29% dintre cei din...
Deloitte: Jumătate dintre femeile care lucrează resimt un nivel de stres mai mare decât în urmă cu un an
Deloitte: Jumătate dintre femeile care lucrează resimt un nivel de stres mai mare decât în urmă cu un an
Jumătate dintre femeile care lucrează se confruntă cu un nivel de stres mai mare decât în urmă cu un an, iar o pondere similară (49%, în...

„Rezultatele raportului de anul acesta arată că tinerii își reevaluează prioritățile, ca urmare a provocărilor întâmpinate în ultimii ani, devin mai stabili în privința locului de muncă, dar și mai preocupați să își optimizeze activitatea, astfel încât să obțină venituri mai mari, echilibru între viața profesională și cea personală și oportunități de promovare. În aceste condiții, angajatorii trebuie să analizeze cu mare atenție toate aspectele care țin de flexibilizarea programului de muncă, de la locul de desfășurare a activității, la programul de lucru, interacțiunea cu colegii etc., pentru a găsi modelul optim de lucru pentru organizație. Pe de altă parte, ar fi un exercițiu interesant de corelat rezultatele acestui studiu cu fenomenul «great resignation», care se manifestă tot mai intens în Europa, dar și în România. Ce reiese cu claritate însă e faptul că angajatorii, în funcție de domeniul în care activează și de categoria profesională a angajaților, ar trebui să accelereze eforturile de actualizare și armonizare a politicilor de personal (recrutare, retenție, motivare etc.), dar mai ales de schimbare a culturii organizaționale astfel încât să ofere angajaților confortul că aparțin unei organizații în care au perspective de dezvoltare pe termen lung”, a declarat Raluca Bontaș, Partner Global Employer Services, Deloitte România.


Citește și: Ce impact ar putea avea eventuala creștere a TVA de la 9% la 19% doar pentru băuturi răcoritoare


În prezent, românii Millennials lucrează preponderent la birou (66%), în timp ce 24% activează în sistem hibrid și doar 6% la distanță, iar 47% dintre cei din Generația Z își desfășoară activitatea în sistem hibrid, 29% la birou și 22% la distanță. Pentru viitor, Millennials ar prefera să muncească mai mult în sistem hibrid (62%) și doar 22% de la birou, iar cei din Generația Z – 67% hibrid și 12% la birou.

De altfel, la nivel global, tinerii sunt mai optimiști decât cei din România. Proporția celor din Generația Z care se așteaptă la o înrăutățire a situației economice s-a redus de la 41% la 37% la nivel global, iar în cazul Millennials, de la 43% la 37%. În privința deteriorării contextului sociopolitic, percepția este stabilă, media globală înregistrând o ușoară scădere, de la 40% la 39% (Gen Z) și de la 41% la 39% (Millennials).

Schimbările climatice reprezintă, de asemenea, o preocupare pentru tinerii români, astfel că aceștia fac eforturi pentru a proteja mediul (88% dintre Millennials și 92% din cei din Generația Z). Însă foarte puțini sunt de părere că marile companii iau măsuri pentru a combate schimbările climatice (12%, respectiv 22%), iar în cazul guvernelor, proporția este și mai redusă (9%, respectiv 7%).

„De câțiva ani remarcăm că și tinerii din România, în special cei din Generația Z, sunt tot mai motivați să contribuie la schimbări atât în interiorul companiei în care activează, cât și în comunitate, cu accent pe protecția mediului. Din acest motiv, observăm deja că atât angajatorii, cât și autoritățile publice acționează din ce în ce mai intens pe agenda de sustenabilitate”, a subliniat Raluca Bontaș.

Metodologie: Studiul Deloitte Global Millennial and Gen Z Survey, ajuns la ediția a 11-a, a fost efectuat în rândul a peste 14.800 de exponenți ai Generației Millennials (născuți între ianuarie 1983 și decembrie 1994) și a aproximativ 8.400 exponenți ai Generației Z (născuți între ianuarie 1995 și decembrie 2003) din 46 de țări din întreaga lume. Printre intervievați sunt atât angajați cu funcții executive în organizații mari, cât și persoane angajate pe bază de proiect (gig), voluntari sau șomeri, absolvenți de studii medii și universitare, dar și persoane care nu au absolvit aceste forme de învățământ (în special în cazul celor din Generația Z).
 

Andra Pintican, Școala de HR: O responsabilitate majoră a managementului va fi să-și ajute angajații să găsească sensul în ceea ce fac
Andra Pintican, Școala de HR: O responsabilitate majoră a managementului va fi să-și ajute angajații să găsească sensul în ceea ce fac
Caracterizată de două extreme, piața resurselor umane din România se confruntă în continuare cu multe pietre de încercare. La baza multor...
Consumatorii învață să trăiască cu mai puțin, pe fondul creșterii costului vieții
Consumatorii învață să trăiască cu mai puțin, pe fondul creșterii costului vieții
Un procent de 94% dintre consumatorii de la nivel global sunt îngrijorați de costul vieții și aproape 89% dintre ei spun că sunt preocupați și...
Din feed, direct la ușă: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în 2023
Din feed, direct la ușă: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în 2023
Policriză este termenul care definește cel mai bine contextul actual prin care trecem, fiecare dintre aceste crize având diverse niveluri de...
 Shopperii se întorc în hypermarketuri în căutarea prețurilor mai mici
Shopperii se întorc în hypermarketuri în căutarea prețurilor mai mici
Românii cumpără mai puțin din magazinele de proximitate și din cele specializate (cu prețuri mai mari), preferând supermarketurile,...