S-a dat undă verde la înscrierea în Start-up Nation
Aplicaţia Start-up Nation, aferentă programului prin care statul finanțează înființarea de noi întreprinderi mici și mijlocii, în limita maximă a 200.000 de lei pentru fiecare firmă nouă sau afacere înfiinţată în 2017, este operaţională începând de joi, 15 iunie.
În programul Start-up Nation, statul dispune de un total de 1,7 miliarde de lei pentru microîntreprinderi, firme mici și mijlocii (IMM) de pe tot cuprinsul țării, inființate după data de 30 ianuarie 2017, iar potrivit reprezentanților Guvernului, un total de 10.000 de mici afaceri ar urma sa fie sprijinite prin Start-up Nation.
Aplicația electronică de înscriere în Programul Start-up Nation este deschisă pe site-ul aippimm.ro, până la data de 14.07.2017, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.
Portalul StartupCafe.ro a realizat, cu sprijinul secretarului de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, un tutorial video, pe care îl puteți urmări mai jos, prin care se explică pas cu pas toată procedura de înscriere în aplicația electronică a programului Start-up Nation.
Ce trebuie să mai știți despre Start-up Nation
Pentru accesarea programului România Start-up Nation, firmele solicitante trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:
- să fie SRL-D (SRL-Debutante), SRL sau societăţi cooperative
- să fie înfiinţate după data intrării în vigoare a OUG 10/30.01.2017
- să nu aibă datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale
- să aibă codul CAEN autorizat la ONRC în momentul depunerii primei cereri de tragere
- să creeze cel puţin un loc de muncă şi să-l menţină pe o perioadă de cel puţin doi ani după implementarea proiectului
- acţionarul/acţionarii să nu aibă sau să nu fi avut calitatea de acţionar sau asociat într-un alt IMM (SRL, SA sau SRL-D) care desfăşoară sau a desfăşurat aceeaşi activitate autorizată pentru care aplică în cadrul programului în anul anterior înscrierii sau în anul înscrierii pană la deschiderea sesiunii de înscriere.
Se pot obţine cel mult 200.000 de lei (echivalentul a aproximativ 44.000 de euro) în cadrul programului. Aceasta reprezintă o contribuţie de maximum 100% din valoarea proiectului. Însă chiar şi dacă întreprinzătorul trebuie să vină cu o contribuţie proprie de 0% în ceea ce priveşte cheltuielile eligibile, este posibil să existe cheltuieli neeligibile necesare, cheltuieli neprevăzute şi diferenţe de cheltuieli la decontare care, dacă nu pot fi acoperite de întreprinzător din alte surse, pot duce la blocarea întregului proiect.



