Puiul de Crăiești țintește listarea națională după investiții de 8 mil. euro
Puiul de Crăiești, brand deținut de Poultry Investment SA, a finalizat un ciclu investițional cu o valoare totală de peste 8 milioane de euro, care a permis companiei să integreze vertical și să modernizeze întreaga linie de creștere și abatorizare a puilor din fermele proprii. Odată cu finalizarea acestei investiții, producătorul a lansat gama Puiul de Crăiești Zero Antibiotice cu care țintește listarea la nivel național.
„Vrem să facem acest produs cunoscut tuturor consumatorilor și vrem să-l lansăm la nivel național. Noi eram prezenți în IKA și până acum, dar ca producător regional. Acum suntem deja în discuții cu mai multe lanțuri de retail pentru listare la nivel național. În acest moment avem o cotă relativ mică în retail și extinderea prezenței în marile lanțuri repezintă un pilon în strategia noastră de creștere. În următorii ani ne bazăm creșterea pe marile lanțuri de retail și pe export”, a declarat Denes Laczko, CEO Poultry Investment.
Compania are 13 ferme de creştere a puilor, cu un rulaj anual de 18 milioane de capete, iar în prezent 30% din producţia de pui este certificată „fără antibiotic”, planul fiind să crească treptat în următorii ani.
Produsele Puiul de Crăiești sunt disponibile și în rețele de magazine locale, prin distribuitori, dar și în rețeaua proprie de magazine, compania operând 36 de locații în zona Transilvaniei. „Nu avem planuri ambițioase pe acest segment de business pentru că vrem să păstrăm focusul pe producție. Vom mai deschide 5-6 magazine, însă nu prioritizăm această zonă din perspectiva investițiilor. În acest moment magazinele proprii generează sub 10% în total business”, a mai punctat reprezentantul Puiul de Crăiești.
Poultry Investment, vânzări de 360 mil. lei în 2024
Poultry Investment a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 300 de milioane de lei în 2023, în creștere cu peste 28% față de anul anterior. Pentru anul acesta, grupul estimează o creștere a cifrei de afaceri cu aproximativ 20%, respectiv depășirea pragului de 360 milioane de lei, din care 7 milioane de lei profit.
„Suntem în linie cu ceea ce ne-am setat dacă ne raportăm la rezultatele din primul semestru. Vorbim despre un avans de 20%, ceea ce ne face să rămânem optimiști în ceea ce privește atingerea targetului setat. Continuăm să investim în dezvoltarea businessului și în anii următori și vorbim despre investiții de ordinul zecilor de milioane de euro”, a explicat Denes Laczko.
Povestea Puiului de Crăiești începe în 1994, când Zaharia Oprea a înființat Oprea Avi Com. Compania nou înființată a preluat atunci o veche fermă, cu patru hale, în localitatea Crăiești, județul Mureș. Astăzi, Oprea Avi Com deține și coordonează un lanț de producție amplu, dotat cu cele mai performante tehnologii, ce variază de la obținerea materialului biologic în ferma de reproducție și stația de incubație, creșterea puilor de carne, continuând cu sacrificarea și prelucrarea în abatorul propriu.
La începutul anului 2023, familia Oprea și-au unit forțele cu grupul european Hodler, iar în urma acestei asocieri a rezultat Poultry Investment SA. În anul 2023, a început un amplu proces de integrare și eficientizare a activităților celor trei companii (Oprea Avi Com, Poultry Brasov și Poultry Integration Farms) aflate în portofoliul companiei Poultry Investment SA.