Producătorul detergentului Eclar, în discuții avansate pentru listarea în retail
Eclar Factory Ro, compania care produce detergenții Eclar, este în discuții cu marii retaileri din România pentru listarea produselor la raft, ca parte a extinderii accelerate a prezenței la nivel național.
Anul acesta, compania a renunțat la modelul de producție pentru alte branduri și a investit peste 50.000 de euro în digitalizare, lansându-și propriul magazin online pentru a vinde detergentul exclusiv sub marca Eclar.
„După ani în care am produs pentru alte branduri, preluarea completă a identității și distribuției ne permite să controlăm calitatea și direcția dezvoltării. Suntem deja în discuții avansate cu marii retaileri din România pentru listarea la raft a produselor Eclar, ca parte a extinderii accelerate a prezenței noastre naționale”, a declarat Ramona Ungureanu, Administrator Eclar.
Anul trecut compania a înregistrat vânzări de peste 16 milioane de lei, în creștere cu 21,5% față de anul anterior și un profit de 4,73 milioane de lei, marcând un avans de 16% prin comparație cu anul 2023.
Capsulele și detergenții lichizi, cotă de aproape 50% din piața de detergenți
Pe lângă planurile de dezvoltare, Eclar își bazează evoluția și pe trendurile din piața de detergent, capsulele predozate și detergenții lichizi reprezentând aproape 50% din piața detergenților din România, potrivit datelor furnizate de companie.
„Capsulele predozate și detergenții lichizi au atins deja o cotă de piață de aproape 50%, cu o dinamică impresionantă: +20% în valoare și +18% în volum în doar doi ani. În paralel, detergentul pudră, liderul traditional, scade vizibil. Retailerii se conformează, alocând mai mult spațiu la raft formatelor moderne, care aduc performanțe superioare în vânzări. Această tranziție este alimentată nu doar de inovație, ci și de o schimbare semnificativă în comportamentul consumatorului: se caută produse mai concentrate, mai eficiente și mai simplu de folosit și depozitat", explică Ramona Ungureanu.
Astfel, aceasta este de părere că ambalajele mari, de tip „family pack", soluțiile 2 în 1 (cu balsam inclus) și formula detergentului ECLAR unde balsamul nu mai este necesar fiind potrivit pentru toate tipurile de țesături si culori, devin alegerea preferată pentru „familiile active”.
„Piața globală a detergenților pentru rufe a fost evaluată la 180,79 miliarde de dolari în 2024 și este estimată să ajungă la aproape 295 de miliarde până în 2032, cu o rată medie anuală de creștere de 6,3%. Aceste cifre relevă faptul că detergenții rămân un produs esențial în gospodării”, mai spune unul din fondatori.
Eclar Factory RO este o companie românească cu sediul în Băilești, județul Dolj, fondată de familia Ungureanu. Activitatea principală a companiei este producția de detergent de rufe, având o formulă unică ce include bicarbonat de sodiu și apă osmozată. Familia Ungureanu deține și alte afaceri, inclusiv firma de distribuție Parfum de Primăvară și crama Zaibăr Vinart SRL.



