Ministerul Sănătății vrea să interzică vânzarea energizantelor către minori

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre a Guvernului care prevede interzicerea vânzării băuturilor energizante persoanelor cu vârste sub 18 ani, dar şi comercializarea acestora prin automate. „Prezenta hotărâre are drept scop protejarea sănătăţii populaţiei din România prin stabilirea unor măsuri privind prevenirea şi limitarea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin interzicerea comercializării băuturilor energizante către minori, prin desfăşurarea de activităţi de informare şi educare a populaţiei şi informarea consumatorilor cu privire la efectele consumului de băuturi energizante asupra sănătăţii”. Ministerul Sănătății vrea să interzică vânzarea energizantelor către minori

De asemenea, proiectul presupune interzicerea comercializării băuturilor energizante în unităţi sanitare, în incinta şi la o distanţă mai mică de 50 metri faţă de orice punct de acces în unităţi de învăţământ.

Amenzile prevăzute în proiect sunt cuprinse între 5.000 şi 20.000 de lei. În document se menţionează că produsele introduse pe piaţă sau etichetate înainte de 1 iulie 2018 care nu respectă cerinţele pot fi comercializate până la epuizarea acestor stocuri.

Instituțiile abilitate să verifice respectarea actului normativ, precum și să aplice eventuale sancțiuni sunt Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară și pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Proiectul a fost publicat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății, iar până la data de 24 iunie se pot face propuneri pe marginea acestuia.

Hell Energy România deschide un nou depozit în CTPark Bucharest North
Hell Energy România deschide un nou depozit în CTPark Bucharest North
CTP, cel mai mare dezvoltator listat din Europa, proprietar și manager de spații industriale și logistice, a închiriat o suprafață de peste...
Toleranță zero față de comercializarea produselor cu nicotină către minori în 32.000 de magazine
Toleranță zero față de comercializarea produselor cu nicotină către minori în 32.000 de magazine
BAT, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), lansează campania anuală „Alege Asumat un Comportament...
Hell lansează prima băutură energizantă creată de Inteligența Artificială
Hell lansează prima băutură energizantă creată de Inteligența Artificială
Hell Enery a dezvoltat prima băutură energizantă din lume creată de Inteligența Artificială. Inteligența Artificială a utilizat în acest...
Inovația și parteneriatele stabile, pilonii de dezvoltare pentru Hell Energy la nivel local
Inovația și parteneriatele stabile, pilonii de dezvoltare pentru Hell Energy la nivel local
Cu o investiție de 18 milioane de euro menită să îi consolideze poziția pe piața locală de băuturi energizante, Hell Energy își bazează...
Răcoritoarele, categoria în care inflația temperează euforia consumului
Răcoritoarele, categoria în care inflația temperează euforia consumului
Evoluția categoriei de băuturi răcoritoare a stat în ultimii doi ani sub semnul pandemiei, însă, odată cu ridicarea restricțiilor, jucătorii...
Ministerul Sănătății vrea să interzică vânzarea energizantelor către minori
Ministerul Sănătății vrea să interzică vânzarea energizantelor către minori
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre a Guvernului care prevede interzicerea vânzării băuturilor...