Înregistrarea în baza de date a SGR, disponibilă până la 28 februarie 2023

A început înregistrarea în baza de date a sistemului de Garanție-Returnare (SGR), etapă preliminară intrării în funcțiune a SGR, unul dintre cele mai importante proiecte de economie circulară din România. Astfel, toate societățile comerciale din România care au calitatea de producători, importatori sau comercianți de produse din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, în ambalaje de unică folosință din plastic, sticlă sau aluminiu, cu dimensiuni între 0,1 l și 3 litri, precum și companiile din industria ospitalității ce comercializează aceste produse, au obligația legală să se înregistreze online până pe data de 28 februarie 2023 în baza de date a Sistemului de Garanţie-Returnare, pe site-ul companiei. Neînregistrarea în baza de date operată de către administratorul SGR atrage după sine o amendă între 20.000 și 40.000 lei.Înregistrarea în baza de date a SGR, disponibilă până la 28 februarie 2023

„Intrăm în faza preliminară intrării în funcțiune a Sistemului de Garanție-Returnare în România și facem apel la toți producătorii, importatorii și comercianții de băuturi să demareze cât mai repede înregistrarea online astfel încât să poată finaliza întregul proces până la data de 28 februarie, anul viitor. Începând de astăzi și până la închiderea procesului de înregistrare, vom desfășura o serie de activități de informare și le vom oferi suport pentru finalizarea cu succes a acestei etape. Este foarte important ca toate companiile vizate să introducă în sistem toate datele solicitate cu o acuratețe cât mai mare. Reamintim faptul că datele culese în această etapă preliminară sunt esențiale pentru configurarea sistemului în raport cu nevoile reale de colectare a ambalajelor la nivel teritorial”, a declarat Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A .

Producătorii de băuturi, prin intermediul administratorului SGR, sunt obligați să realizeze obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR, primul pas pentru atingerea acestor ținte fiind înregistrarea în sistem și încheierea contractului cu RetuRO Sistem Garanție-Returnare S.A. Aceștia nu vor mai putea să-și vândă produsele consumatorilor din România dacă nu s-au înregistrat în prealabil în baza de date a SGR. Înregistrarea se face accesând link-ul: https://portal.returosgr.ro.

Este considerat producător sau importator în scopul SGR orice persoană juridică ce produce și introduce pe piața din România produse SGR, ori importă sau achiziționează intracomunitar aceste produse și le introduce pe piața românească. 

Comercianții de băuturi, precum și companiile care activează în domeniul ospitalității (HoReCa), vor fi responsabili să se asigure că băuturile pe care le vând pe piața românească provin de la un producător înregistrat în SGR, și vor percepe o garanție de 0,50 lei la vânzarea fiecărei băuturi. De asemenea, comercianții trebuie să organizeze puncte de returnare a ambalajelor de băuturi, în cadrul cărora să ofere serviciul de preluare a ambalajelor și returnare a garanției către consumatori. Primul pas pentru îndeplinirea responsabilităților legale este înregistrarea în baza de date a SGR.

Este considerat comerciant în scopul SGR orice persoană juridică ce desfășoară activităţi de comercializare a produselor în ambalaje SGR către consumatorii finali, inclusiv activități din industria hotelieră, a serviciilor alimentare, unităţi care organizează evenimente, pregătesc şi servesc alimente şi băuturi.

Procedura de înregistrare este una simplă.Se va crea un cont de utilizator, introducând datele de identificare ale companiei și datele de contact ale persoanei desemnate în relația cu administratorul SGR. După activarea contului, persoana desemnată în relația cu administratorul SGR va completa toate informațiile solicitate, în conformitate cu prevederile legale. După introducerea acestor date, se va genera Formularul Standard de Înregistrare în SGR - completat automat cu datele deja introduse. Formularul trebuie semnat de către reprezentantul legal, folosind o semnătură electronică simplă sau calificată, tot prin intermediul portalului RetuRO. Ulterior înregistrării se va trece la următoarea etapă, semnarea contractului cu administratorul SGR, RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A., de asemenea pe site-ul returosgr.ro.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. oferă pe toată perioada înscrierii asistență prin call center, la numărul de telefon: 021 207 00 09. Accesul la un operator este disponibil de luni până vineri între orele 09:00 - 18:00, cu excepția sărbătorilor legale.

Sistemul Garanție-Returnare va deveni funcțional începând cu 30 noiembrie 2023, iar consumatorii vor putea să returneze în magazine ambalajele din plastic, sticlă sau metal pentru băuturi. SGR reprezintă un sistem în care românii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți în cadrul magazinelor. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. (www.returosgr.ro) a fost creat de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu, Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate și Asociația Retailerilor pentru Mediu și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

RetuRO, administratorul SGR, va asigura transparență asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană. 

 

Bilanț SGR: 23 de milioane de recipiente de plastic, sticlă sau metal recuperate din piață
Bilanț SGR: 23 de milioane de recipiente de plastic, sticlă sau metal recuperate din piață
În primele trei luni de funcționare a Sistemului de Garanție Returnare, producătorii de băuturi au pus pe piață peste 500 de milioane de...
Primul centru regional de colectare a ambalajelor de băuturi din România, inaugurat la Bonțida
Primul centru regional de colectare a ambalajelor de băuturi din România, inaugurat la Bonțida
Cu trei zile înainte ca Sistemul de Garanție-Returnare să devină funcțional, RetuRO, administratorul sistemului, a inaugurat primul centru...
Contractul dintre comercianții care se încadrează în normele SGR și RetuRO, disponibil pentru a fi semnat
Contractul dintre comercianții care se încadrează în normele SGR și RetuRO, disponibil pentru a fi semnat
RetuRO Sistem Garanție-Returnare, administratorul Sistemului național de Garanție-Returnare (SGR), anunță toți comercianții care...
Peste 55.000 de conturi de utilizatori, activate în platforma de înregistrare a SGR
Peste 55.000 de conturi de utilizatori, activate în platforma de înregistrare a SGR
28 februarie a fost ziua în care termenul legal de înregistrare în Sistemul de Garanție-Returnare s-a încheiat și peste 55.000 de operatori...