Ground Zero intră în retail cu un nou brand de bere și țintește un avans de 15% al veniturilor

Producătorul de bere artizanală Ground Zero, activ pe piața din România de zece ani, intră în segmentul berilor de volum prin lansarea „Deranj Doar o Bere”. Compania își propune o creștere de 15% a veniturilor în 2025, prin extinderea distribuției în retail, într-o piață în care circa 90% din bere se vinde în afara canalului HoReCa. Ground Zero intră în retail cu un nou brand de bere și țintește un avans de 15% a veniturilor. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro

Potrivit Asociației Berarii Europei, România este printre ultimele țări din UE la ponderea vânzărilor prin HoReCa, doar 10% în 2023, față de 61% în Spania și 43% în Italia. Această structură forțează inclusiv producătorii independenți să dezvolte produse mai accesibile pentru canalul retail.

„Deranj Doar o Bere” este o bere tip lager fermentată la temperaturi joase, cu malț german și note de lime.

„ Canalul de retail generează volumele relevante, însă berea artizanală a întâmpinat dificultăți în poziționare până acum. Am creat o bere ușor de băut, cu un profil clar, care păstrează calitatea noastră, dar care poate concura cu produsele mainstream din categoria lager. Prin această lansare nu vom compromite calitatea pentru volum, dar urmărim să vorbim și pe limba celor care nu știu ce e un NEIPA. În vremuri dificile, rămân brandurile care știu să fie relevante”, spune Cosmin Timbuș, acționar Ground Zero.

Ground Zero produce aproximativ 6.000 de litri de bere pe lună și deține un taproom în centrul Bucureștiului. După zece ani în segmentul craft, compania face un pas strategic spre retail și își adaptează portofoliul pentru rafturile magazinelor specializate, unde contează volumul și rotația produselor.

„Când vinzi bere artizanală în România, nu lupți doar cu multinaționalele. Lupți și cu mentalitatea de a cumpăra bere la bax din hipermarket”, spune Cosmin Timbuș.

Ground Zero Beer este unul dintre pionierii berii artizanale din România, lansat în 2015, folosind exclusiv ingrediente premium – malțuri din Germania și Belgia, hamei din SUA și Noua Zeelandă și apă filtrată pentru fiecare rețetă – fără enzime, aditivi sau compromisuri.

Deși segmentul berii artizanale rămâne sub 1% din piața totală, tendința de premiumizare și interesul pentru produsele locale susțin creșterea pe termen lung.

În 2024, Ground Zero Beer a avut o producție medie de 15.000 de litri de bere pe lună și a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 3 milioane de lei. Pentru 2025, compania estimează un avans de peste 40%, într-un context economic marcat de inflație, creșterea accizelor și schimbări în comportamentul de consum.

Ground Zero Beer vizează o creștere de 40% a afacerilor în 2025. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Ground Zero Beer vizează o creștere de 40% a afacerilor în 2025
Ground Zero Beer, unul dintre principalii producători de bere artizanală din România, a înregistrat o dublare a cifrei de afaceri în 2024,...
bere
Berarii și triunghiul inflație, fiscalitate, vânzări în scădere
După ce 2023 a reprezentat al doilea an consecutiv în care volumele pieței berii s-au contractat, începutul lui 2024 oscilează între un...
Scădere de 9% pentru piața locală de bere în primele cinci luni ale anului
Scădere de 9% pentru piața locală de bere în primele cinci luni ale anului
Piața berii din România raportează o scădere de 9% în primele cinci luni din 2023 față de aceeași perioadă a anului anterior. Rezultatele...
Berea, o categorie în care consumatorii au așteptări mari de la brandul preferat
Berea, o categorie în care consumatorii au așteptări mari de la brandul preferat
Responsabil în ceea ce privește consumul și protejarea mediului, loial categoriei și brandului în ciuda creșterilor de preț, cu așteptări...