Farmec câștigă un proces de 15 milioane de euro cu ANAF
Curtea de Apel Cluj a dat câștig de cauză societății Farmec în fața Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală în procesul privind decizia de impunere a unei sancțiuni de aproape 18 milioane de euro. Hotărârea nr. 46 a fost pronunțată pe data de 18 februarie 2016. Suma ar fi reprezentat, conform Deciziei de impunere emise de autoritățile fiscale din cadrul ANAF, accize, dobânzi și penalități de întârziere aferente alcoolului denaturat folosit, în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2011, la fabricarea a trei produse: aerosoli Airwick, Nufăr și Triumf.
„Decizia Curții de Apel Cluj certifică faptul că Farmec și-a respectat întotdeauna obligațiile fiscale și angajamentele față de partenerii săi și se află la zi și cu plata tuturor impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate statului. Să sperăm că astfel de incidente nefericite, aceste interpretări complet eronate ale prevederilor legislației în vigoare, venite chiar din partea autorităților fiscale, care ar trebui să fie cei mai buni cunoscători ai legislației fiscale din România, nu se vor mai repeta. Suntem una dintre puținele companii cu acționariat 100% românesc, participăm anual la bugetul statului, bugetele locale și bugetele de asigurări sociale cu o sumă de peste 36 de milioane de lei, echivalentul a 8,2 milioane de euro anual, și ne bucurăm că vom putea susține economia națională în continuare și că vom garanta locurile de muncă ale sutelor de angajați Farmec ca urmare a deciziei Curții de Apel Cluj”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec, într-un cominicat de presă.
Farmec este cea de-a doua companie din industria FMCG care a avut câstig de cauză intr-un proces cu instituţiile statului anul acesta. În luna ianuarie Whiteland Import Export a câștigat la Curtea de Apel București procesul intentat Consiliului Concurenței care sancționase distribuitorul, alături de alți retaileri și furnizori, pentru presupuse fixări de prețuri între cele două părți.
Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, deţine mărci recunoscute internaţional, printre care Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital Plant, Aslavital şi Farmec. Produsele companiei ajung în peste 30 de ţări, principalele pieţe fiind: Japonia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait, Grecia, Canada. Anul trecut compania a înregistrat o cifră de afaceri de 152 de milioane de lei, în creștere cu 10% față de anul precedent.





